Timiş: O nuntă cu peste 40 de invitaţi, întreruptă de poliţişti

Poliţiştii din Sânnicolau Mare s-au sesizat din oficiu, sâmbătă seara, cu privire la faptul că într-un imobil din localitatea Comloşu Mare ar avea loc un eveniment privat, încălcându-se astfel prevederile legale privind prevenirea pandemiei.

La faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că este vorba despre o cununie la care participau 41 de persoane, dintre care nouă erau minori, a anunţat, duminică, Poliţia Timiş.

Organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar 31 de participanţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 15.500 de lei.

De asemenea, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Găvojdia au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că la un imobil de pe raza de localităţii Criciova are loc un eveniment privat, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020.

La faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o petrecere în curtea imobilului cu 16 persoane. Organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar persoanele participante au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 7.500 de lei.

Poliţia Timiş reaminteşte faptul că în această perioadă este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive), atât în spaţii deschise, cât şi în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.).

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare