Cu TIR-urile pe calea ferată, o nouă încercare după 16 ani

Şefii din Transporturi încearcă să resusciteze un proiect abandonat de mai bine de 16 ani – cel al transportului de TIR-uri pe calea ferată. CFR Marfă a cumpărat vagoane Ro-La în 2002, dar până acum le-a lăsat să ruginească.
Abia acum, cele trei mari companii feroviare deţinute de stat – CFR Infrastructură, CFR Marfă şi CFR Călători – au pus circulație de probă un tren format din astfel de vagoane pe care pot fi transportate camioane.

CFR Marfă resuscitează un proiect uitat 16 ani!

Tren ro laÎn 2002, CFR Marfă a cumpărat cu 12,5 milioane de dolari 160 de vagoane Ro-La, care pot transporta TIR-uri pe cale ferată. Abia acum, după 16 ani, şefii din Transporturi s-au gândit să le pună la treabă.
Un prim tren de probă a circulat deja pe relaţia Curtici – Simeria – Petroșani – Craiova. Trenul încărcat cu 8 camioane a parcurs întreaga distanță în mai puțin de 12 ore. Şefii de la Transporturi spun că acesta este un prim pas pentru implementarea acestui proiect, cu beneficii importante atât pentru transportatorii rutieri cât și pentru mediu.
Din noiembrie 2017 de la bugetul de stat prin Administrația Fondului pentru Mediu au fost alocate sumele necesare pentru subvenționarea acestui tip de transport.
Finanţarea acordată de AFM este în cuantum de 60% din valoarea fara TVA a facturii emise de operatorul de transport feroviar societăţii de transport rutier pentru activităţile finanţate în cadrul Programului.