Traian Băsescu, CALCULE pe moțiunea de cenzură: PMP va semna textul moțiunii

Fostul șef de stat, Traian Băsescu,  a spus,  luni seară, într-o intervenție telefonică la B1 Tv, că opoziția și-ar asuma un risc foarte mare dacă ar intra la guvernare fără să fie reprezentată de un partid care să aibă cel puțin 35% în Parlament. Mai mult, Băsescu a subliniat că partidul său va semna textul moțiunii de cenzură care va fi depus zilele viitoare în Parlament.

”PMP va semna textul moțiunii. Ne facem datoria elementară de opoziție. Dacă va trece sau nu, vedem. Moțiunea va da ocazia parlamentarilor opoziției să dea soluții, altele decât cele pe care le-a dat guvernul”, a spus senatorul PMP.

De asemenea, find întrebat și ce scor ar putea să obțină actualele partide din opoziție, dacă ar prelua guvernarea în condițiile în care guvernul Dăncilă ar fi îndepărtat printr-o moțiune de cenzură, Băsescu nu a dat un procent.

”Este greu de spus. Dacă ar aplica niște corecții solide în zona economică, acolo unde guvernul a făcut excese, pot să spere într-un scor bun. (…) Ai nevoie de un partid cu 35% la guvernare și lângă el alte două-trei partide cu care să faci 52-55% în Parlament. (…)

Rămânând într-o zonă extrem de pragmatică, trebuie să recunoaștem că dacă opoziția, fără un partid de 35%, pe umerii căruia să stea guvernarea, opoziția se supune unui risc enorm dacă preia guvernarea. În primul rând, e șubrezimea guvernului, un guvern fără forță în Parlament”, a mai spus Traian Băsescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare