Treisprezece persoane au fost reţinute în urma a 49 de percheziţii domiciliare efectuate, marţi, în două cauze penale privind traficul de droguri pe raza judeţelor Vrancea şi Galaţi, a informat, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
‘În urma celor 49 de percheziţii domiciliare, efectuate la data de 19 septembrie, în două cauze penale, de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi şi Biroul Teritorial Vrancea, au fost descoperite şi indisponibilizate mai multe mijloace de probă, fiind reţinute 13 persoane’, a precizat IGPR.
Astfel, în prima cauză, în urma percheziţiilor efectuate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Galaţi, au fost descoperite şi indisponibilizate peste 70 de grame de drog de mare risc (3-CMC), cinci cântare electronice de mare precizie, un grinder şi alte mijloace de probă.
La data de 19 septembrie, procurorii DIICOT Galaţi au dispus reţinerea a două persoane bănuite, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, iar în cursul zilei de miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi a dispus arestarea preventivă a persoanelor bănuite pentru 30 de zile.
În urma percheziţiilor desfăşurate în cea de-a doua cauză, au fost descoperite şi indisponibilizate 27 de plicuri conţinând droguri de mare risc (3-CMC) şi 16 conţinând canabis, cinci cântare de mare precizie, cinci grindere şi alte mijloace de probă. Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bancnote rulate şi dispozitive de prizat droguri, recipiente şi ambalaje ce prezintă urme de substanţe susceptibile a fi droguri, un pistol cu aer comprimat, 1.000 de lei şi 30 de telefoane mobile.
În urma percheziţiilor, procurorii DIICOT Vrancea au dispus reţinerea a 11 persoane, bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu, fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventivă a persoanelor bănuite pentru 30 de zile.
Potrivit IGPR, în prima cauză, în care s-au efectuat 15 percheziţii domiciliare, s-a reţinut faptul că, pe parcursul anului 2023, mai multe persoane au comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (3-CMC) către diverşi consumatori, cu preţuri cuprinse între 100 şi 400 lei.
Alte 34 de percheziţii domiciliare s-au efectuat într-o altă cauză în care s-a reţinut că, în luna iunie 2023, în municipiul Focşani a fost constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc.
Din cercetările efectuate a rezultat că membrii grupului au achiziţionat în mod repetat droguri de mare risc de la persoane de pe raza judeţului Galaţi, în vederea comercializării ulterioare.
De asemenea, au efectuat schimburi de droguri cu dealeri din judeţul Galaţi, furnizând tablete de ecstasy şi cantităţi de MDMA, pentru doze de 3-CMC.
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Brăila, inspectoratelor de poliţie judeţene Galaţi şi Vrancea, al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vrancea, cu sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi judeţene Galaţi şi Vrancea şi ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)
Sursa: PRESSONLINE