Tribunalul Timiş a dispus 60 de zile sub control judiciar pentru danezul reţinut privind infracţiuni informatice

Tribunalul Timiş a dispus vineri măsura controlului judiciar de 60 de zile aplicată cetăţeanului danez reţinut 24 de ore de procurorii DIICOT Timişoara pentru săvârşirea infracţiunilor de alterarea integrităţii datelor informatice, furt, furt calificat şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.

Procurorii au reţinut că în luna octombrie 2019, două societăţi comerciale au închiriat un spaţiu pe raza localităţii timişene Lovrin, pentru desfăşurarea activităţii de minare a cripto-monedei Bitcoin, arată un comunicat al DIICOT Timişoara, remis, vineri, AGERPRES.

Pentru desfăşurarea activităţii de minare, persoanele vătămate au achiziţionat aparatură necesară (calculatoare, unităţi hardware, servere şi laptop-uri) şi au convenit cu inculpatul, ca acesta să se ocupe de activitatea de preluare a bunurilor achiziţionate, integrarea şi funcţionarea sistemului, în vederea începerii activităţii propriu zise, în schimbul unui comision de 10 % din veniturile care urmau să se obţină din activitatea de minare.

În perioada septembrie 2020 – ianuarie 2021, după achiziţionarea întregului echipament, instalarea sistemului de operare şi efectuarea primelor probe, s-a stabilit faptul că întregul sistem este operaţional, de gestionarea contului urmând să se ocupe reprezentantul persoanelor vătămate.

În martie 2021, acesta a constatat că sistemul informatic nu mai este productiv şi că nu mai poate folosi user-ul şi parola pentru a viziona activitatea, ne mai având acces la sistemul informatic, toate calculatoarele fiind deconectate de la platformă.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în cursul lunii ianuarie 2021, inculpatul a închiriat de la o societate comercială o hală de producţie în suprafaţă construită de 2040 mp, în municipiul Arad unde, ajutat de fratele său şi de către o altă persoană, au transportat toate bunurile achiziţionate, proprietatea persoanelor vătămate, fără ştirea acestora.

Având acces la contul principal al platformei de mineret, inculpatul a continuat activitatea de minare în interesul său, restricţionând accesul la platforma de minerit al reprezentanţilor persoanelor vătămate.

De asemenea, întrucât funcţionarea sistemului şi minarea de cripto monedă este o activitate care presupune un consum mare de curent, suspectul s-a racordat ilegal la sistemul de electricitate, prin intermediul unui cablu subteran conectat ilegal direct la un stâlp de medie tensiune, situat pe un teren închiriat pe raza municipiului Arad.

Procurorii DIICOT Timişoara, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice din Timişoara şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad au efectuat, joi, două percheziţii pe raza judeţelor Timiş şi Arad, în urma cărora au fost ridicate, 10 HDD, 4 carduri de memorie, un portofel hardware, 6 stick-uri USB, 7 cartele SIM, un laptop, 3 carduri pentru criptomonede, precum şi suma de 12.100 de euro.

Totodată, au fost lăsate în custodia proprietarului halei din municipiul Arad, 370 de dispozitive de minat, împreună cu accesoriile necesare funcţionării acestora, precum şi 62 de unităţi centrale PC.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare