Tulcea: Amenzi de peste 230.000 de lei, pentru lipsa aparatelor electronice de marcat

Poliţiştii tulceni au sancţionat circa 40 de agenţi economici tulceni cu amenzi de peste 230.000 de lei pentru nerespectarea obligativităţii de a utiliza aparate electronice de marcat şi au indisponibilizat peste 16.000 de lei, sumă neînregistrată de operatori, se arată într-un comunicat de presă remis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Sancţiunile au fost aplicate în perioada 1 iunie-13 septembrie, în timpul controalelor efectuate la 105 agenţi economici, verificările vizând şi 25 de autovehicule şi 14 bărci de agrement.

‘Poliţiştii au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 239.000 de lei, pentru nerespectarea obligativităţii operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice cu memorie fiscală şi au fost indisponibilizaţi 16.457 de lei, sumă neînregistrată în aparatul de marcat cu memorie fiscală. De asemenea, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor impuse în actualul context pandemic şi o sancţiune în valoare de 3.000 de lei privind dreptul de autor’, se specifică în comunicatul IPJ.

În timpul acţiunilor, poliţiştii au constatat patru infracţiuni, din care una de fals în înscrisuri, una de uz de fals, una de abuz în serviciu şi una privind braconajul piscicol.

Controalele au fost efectuate de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice în cooperare cu mai multe instituţii ale statului şi au avut în vedere prevenirea şi combaterea infracţiunilor specifice sezonului estival şi a stării de alertă actuale.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare