Tulcea: Restricţii de circulaţie extinse, în trei comune din judeţ

Şapte unităţi administrativ-teritoriale, printre care şi municipiul Tulcea, au depăşit incidenţa cazurilor de COVID-19 de 3 cazuri la mia de locuitori, iar în trei dintre ele, Izvoarele, Mahmudia şi Valea Nucarilor, restricţiile intrate în vigoare luni vizează inclusiv circulaţia persoanelor în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică între orele 20.00 şi 5.00.

Potrivit datelor făcute publice de Instituţia Prefectului – Judeţul Tulcea care citează Direcţia de Sănătate Publică, restricţiile în cele trei comune în care incidenţa cazurilor de COVID-19 este mare de 4 cazuri la mia de persoane dar mai mică de 7 cazuri la mia de persoane, agenţii economici trebuie să-şi desfăşoare activitatea doar între orele 5.00 şi 18.00.

În municipiul Tulcea, incidenţa cazurilor de COVID-19 este de 3,59 cazuri la mia de locuitori, iar în judeţ rata este de 2,19 cazuri la mia de locuitori.

De la începutul pandemiei, 7.288 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus, 227 au murit din cauza bolilor asociate, iar 6.523 de persoane s-au vindecat.

De asemenea, numărul total al persoanelor vaccinate este de 22.139, dintre care 6.714 persoane au făcut şi rapelul.

În ultimele 24 de ore, echipe mixte de poliţişti şi jandarmi au efectuat 43 de controale în timpul cărora au fost aplicate 142 de sancţiuni în valoare totală de 58.350 de lei, pentru nerespectarea restricţiilor impuse.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare