ULTIMA ORĂ / Programul Start-Up Nation 2018 se deschide joi, 27 decembrie 2018, ora 11:00

START-UP-NATION-2018

Conform unui comunicat de presă de ultimă oră, remis ecopolitic.ro, ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat anunță că aplicația pentru înscrierea în programul Start-Up Nation 2018 se deschide joi, 27 decembrie 2018, ora 11:00.

Conform aceleiași surse, aplicația va rămâne deschisă timp de 30 de zile lucrătoare. Alocația financiară nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului.

Calcularea punctajului planului de afaceri se va face în timp real şi transparent, conform grilei de evaluare. Punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii este de 50 de puncte din maximum 100 de puncte posibile.

Radu stefan opreaPlatforma informatică este pregătită pentru lansarea înscrierilor.

Îi încurajez pe antreprenori să depună planuri de afaceri sustenabile și să evalueze foarte corect numărul de locuri de muncă create, pentru că, atrag atenția, punctajul încurajează achiziția de echipamente tehnologice. Start-Up Nation va fi un program simplu și intuitiv, cu mai puțină birocrație. Antreprenorul trebuie să se ocupe de afacerea lui, nu să plimbe hârtii, a declarat Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation 2018 societățile înființate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producției, industriilor creative, serviciilor și comerțului. Pentru a participa la program, societățile trebuie să creeze cel puțin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată și să mențină locul de muncă ocupat cel puțin doi ani după finalizarea implementării proiectului.

Testarea aplicației electronice de înscriere în Programul Strat-Up Nation a avut loc în perioada 14 – 16 decembrie. 2.477 de utilizatori au testat aplicația, având posibilitatea să se familiarizeze cu secțiunile planului de afaceri on-line, și au contribuit, prin observațiile și întrebările adresate, la ultimele reglaje și definitivarea platformei informatice.

Procedura de implementare a programului Start-Up Nation poate fi studiată accesând link-ul: http://www.aippimm.ro/categorie/programe/programul-start-up-nation-2018/