ULTIMĂ ORĂ/ Tentativă de asasinat asupra principalul consilier al preşedintelui ucrainean

Serghii Şefir, principalul consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a fost vizat miercuri de o tentativă de asasinat, persoane necunoscute deschizând focul asupra maşinii care îl transporta, au comunicat autorităţile şi poliţia ucrainene, citate de AFP, Unian şi Reuters, potrivit Agerpres.

‘Maşina a fost atinsă de mai mult de zece gloanţe. Şoferul a fost rănit’, a indicat poliţia ucraineană pe Facebook, adăugând că o operaţiune specială este în curs de de desfăşurare pentru capturarea atacatorilor, fiind activat planul ‘Sirena’ pentru situaţii de urgenţă.

Potrivit unui responsabil al Ministerului de Interne, Anton Gheraşcenko, şoferul, a fost ‘grav rănit’ de tirurile trase ‘dintr-o pădure, din arme automate, în timp ce maşina era în mişcare’.

El nu a spus nimic despre starea lui Şefir, dar potrivit unui responsabil al majorităţii prezidenţiale din Rada Supremă (parlamentul unicameral), David Aramahia, acesta ‘este în viaţă şi nevătămat’, chiar dacă în ‘stare de şoc’.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 10:00 (07:00 GMT) în apropiere de localitatea Lesniki, în regiunea capitalei Kiev, conform aceleiaşi surse.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare