Un candidat la Şcoala de subofiţeri jandarmi din Fălticeni a urinat în sala de examen

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Botoşani a dispus verificarea condiţiilor de desfăşurare a probei de evaluare a cunoştinţelor candidaţilor înscrişi la concursul de admitere la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, după ce unul dintre candidaţi a urinat în sala de examen, ca urmare a faptului că nu i s-a permis să meargă la toaletă în timpul examenului.

Verificările au fost dispuse după ce în mass-media locală au apărut informaţii cu privire la faptul că unul dintre tinerii participanţi la proba scrisă a examenului pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi, care s-a desfăşurat, sâmbătă, la Colegiul Naţional ‘AT Laurian’, a fost determinat să urineze într-o sticlă, din cauză că supraveghetorii nu i-au permis să meargă la grupul sanitar, invocând regulamentul de desfăşurare a acestei probe, transmite Agerpres.

„La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor fi verificate aspectele semnalate pe timpul desfăşurării probei de evaluare a cunoştinţelor candidaţilor în cadrul concursului de admitere la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi ‘Petru Rareş’ Fălticeni, sesiunea septembrie – octombrie 2021.

Vom reveni cu precizările necesare în cel mai scurt timp posibil, conducerea inspectoratului fiind prima interesată de lămurirea aspectelor semnalate, conform prevederilor legale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Botoşani, Dan Izotov.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare