Un om de ştiinţă a fotografiat o felie de salam şi a spus că este o planetă îndepărtată din Univers

Un om de știință francez și-a cerut scuze după ce a postat pe Twitter o fotografie cu o felie de salam, susținând că este vorba despre o imagine a unei stele îndepărtate realizată de telescopul spațial James Webb, relatează CNN, scrie antena3.ro.

Étienne Klein, un fizician celebru și director al Comisiei pentru energii alternative și energie atomică din Franța, a distribuit săptămâna trecută pe Twitter imaginea unei felii de cârnat spaniol picant, lăudând „nivelul de detaliu” pe care îl oferea.

„Imagine a lui Proxima Centauri, cea mai apropiată stea de Soare, situată la 4,2 ani lumină de noi. A fost realizată de către telescopul spațial James Webb. Acest nivel de detaliu… O nouă lume este dezvăluită în fiecare zi”, a transmis el duminică celor peste 91.000 de urmăritori ai săi.

Postarea a fost redistribuită și comentată de mii de utilizatori, care l-au crezut pe cuvânt pe omul de știință.

Lucrurile, însă, nu au fost chiar așa cum păreau.

Klein a recunoscut mai târziu, într-o serie de tweet-uri, că imaginea era, de fapt, a unei felii de chorizo pe un fundal negru.

După ce s-a confruntat cu reacții negative din partea membrilor comunității online pentru această farsă, el a scris: „Având în vedere anumite comentarii, mă simt obligat să precizez că acest tweet care prezintă o presupusă imagine a lui Proxima Centauri a fost o glumă. Să învățăm să ne ferim atât de argumentele venite din poziții de autoritate, cât și de elocvența spontană a anumitor imagini”, notează Mediafax.

Miercuri, Klein și-a cerut scuze pentru farsă, spunând că intenția sa a fost „de a îndemna la prudență în ceea ce privește imaginile care par să vorbească de la sine”.

În încercarea de a se revanșa, el a postat o imagine a spectaculoasei galaxii Cartwheel, asigurându-i pe urmăritori că, de data aceasta, fotografia era autentică.

Telescopul Webb, cel mai puternic telescop lansat vreodată în spațiu, și-a început oficial operațiunile științifice pe 12 iulie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare