Un realizator radio, împuşcat mortal în Filipine

Jurnalistul de radio Cresenciano Bunduquin, în vârstă de 50 de ani, a fost împuşcat mortal miercuri în zori în oraşul Calapan, din vestul Filipinelor, au declarat pentru EFE surse din cadrul poliţiei, într-un nou caz de violenţă împotriva ziariştilor, transmite Agerpres.

Bunduquin, care realiza un program la un post de radio local din provincia filipineză Mindoro Oriental, critic la adresa autorităţilor din regiunea sa, a fost împuşcat de doi bărbaţi înarmaţi aflaţi pe o motocicletă, în jurul orei 04,30 (+8 GMT).

Jurnalistul a fost rănit mortal la cap şi împuşcat în alte trei părţi ale corpului, a precizat poliţia din Calapan.

Unul dintre asasinii lui Bunduquin a fost ucis de presupuse focuri de armă ale poliţiei, în timp ce celălalt atacator a reuşit să scape, operaţiunea de urmărire fiind în curs.

Acesta este cel de-al treilea jurnalist ucis de când preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr. a şi-a început mandatul în iunie anul trecut. Arhipelagul asiatic este una dintre ţările lumii în care sunt ucişi cei mai mulţi jurnalişti în fiecare an, notează EFE.

AFP menţionează că Bunduquin avea o emisiune la radio şi pe o reţea socială şi era, potrivit directorului staţiei, Jester Joaquin, un jurnalist „fără compromisuri”.

El se arătase extrem de critic în probleme sensibile precum poluarea recentă cu petrol în regiune, pariurile ilegale sau politica locală.

„Mi-a spus că a primit ameninţări, dar fără mai multe detalii”, a precizat Joaquin pentru AFP, adăugând că ziaristul îi evocase dorinţa de a-şi schimba cariera pentru a trăi în pace, iar în acest sens pusese bazele unei ferme de pui.

Poliţia va încerca să stabilească dacă uciderea jurnalistului are legătură cu activitatea sa profesională sau cu o dispută de ordin privat.

„Asasinarea lui Bunduquin arată încă o dată în ce măsură jurnaliştii din Filipine lucrează într-un climat de ameninţări în ciuda progreselor noastre în clasamentul libertăţii presei şi a relaţiilor mai respectuoase cu mass-media sub actuala administraţie’, a reacţionat Jonathan de Santos, preşedintele Uniunii Naţionale a Jurnaliştilor din Filipine.

„Atunci când autorii unor astfel de abuzuri împotriva jurnaliştilor nu sunt urmăriţi în justiţie, iar victimele nu primesc dreptate, riscul unor noi atacuri creşte”, a arătat acesta.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare