USR reclamă din nou la CCR Codul administrativ

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat miercuri, la Parlament, că partidul pe care îl reprezintă va solicita Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă referitoare prin care se aprobă la Codul administrativ, adoptată în ultima şedinţă de guvern.

Barna a susţinut că „atunci când un guvern nu mai reprezintă România şi nu mai guvernează pentru cetăţeni, ci pentru el însuşi”, se poate constata acest lucru prin apărobarea a nu mai puţin de zece ordonanţe de urgenţă, acestea fiind introduse pe ordinea de zi suplimentară.

dan barna„Cea mai relevantă dintre ele, prin efectele major negative pe care le va avea asupra României, este, evident, adoptarea Codului administrativ prin ordonanţă de urgenţă. Nu există absolut niciun motiv de urgenţă” în acest subiect, care a fost declarat de altfel neconstituţional de către CCR, subiect care era de altfel în procedură parlamentară. S-a luat act de decizia CCR şi acum, iată, vedem o deciziei a Guvernului de folosire a acestei ordonanţe de urgenţă pentru aprobarea unui Cod administrativ care baronizează semnificativ România. Din acest moment, în urma efectelor prevederilor din Codul administrativ, fiecare judeţ, autoritate locală devine practic o feudă la dispoziţia aproape discreţionară a preşedintelui de consiliu judeţean şi a primarului şi, în plus, ni se pun la dispoziţie resursele care să fie prăduite. (…)

Vom solicita Avocatului Poporului să atace la CCR această ordonanţă, pentru că practic este singurul instrument de care mai dispunem”, a anunţat liderul USR.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare