USR solicită Ministerului Sănătății să ia măsuri pentru vaccinarea antigripală a tuturor persoanelor vulnerabile

USR solicită Ministerului Sănătății să ia toate măsurile pentru ca, în contextul pandemiei de COVID-19, să fie vaccinate antigripal, în timp util, toate persoanele din categoriile vulnerabile.

Potrivit datelor oficiale furnizate de autorități, până la data de 25 octombrie au fost vaccinate antigripal doar 323.098 persoane din grupele de risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății a anunțat că statul a achiziționat 3 milioane de doze de vaccin antigripal, din care au fost livrate circa 900.000, restul urmând să ajungă în cursul lunii noiembrie.

Spre comparație, tot 3 milioane de vaccinuri a cumpărat și Belgia, țară cu o populație de până în 12 milioane de locuitori. Austria, cu mai puțin de 9 milioane de locuitori, a achiziționat 1,25 milioane de doze, iar Ungaria, cu o populație la jumătate față de România, 1,3 milioane de doze.

Este esențial să fie vaccinate toate categoriile vulnerabile: cadre medicale, femei însărcinate, persoane peste 65 de ani, copii, bolnavi cronici, etc. Pe de o parte, e greu de distins clinic între gripă și COVID-19 și vor fi confuzii. Pe de alta, vom ajunge să internăm concomitent bolnavi de gripă și de noul coronavirus în spitale COVID-19, astfel că vom îmbolnăvi de gripă pacienții care au doar COVID-19”, declară Adi Wiener, medic și senator USR.

În sezonul 2019-2020, Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile a declarat 73 de decese confirmate cu virusul gripal, număr de aproape trei ori mai mic decât în sezonul anterior. Sezonul 2020-2021 ar putea arăta, însă, mult mai rău, dacă nu se iau măsurile necesare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare