Vâlcea: Nicu Covaci vine luni în Râmnic, pentru promovarea filmului ‘Phoenix – Povestea’

O proiecţie specială a filmului ‘Phoenix-Povestea’ va avea loc, luni, la Râmnic, fanii legendarei trupe având posibilitatea să se întâlnească cu fondatorul formaţiei, Nicu Covaci, au informat, miercuri, reprezentanţii Teatrului ‘Anton Pann’, gazda acestui eveniment.

Filmul a fost realizat la aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea trupei şi se află încă de anul trecut într-un turneu de promovare prin mai multe oraşe din ţară, urmând ca la încheierea acestuia să fie programat să ruleze în cinematografe.

‘Regizat de cineastul Cristian Radu Nema, filmul care conţine imagini de arhivă unice, spune povestea trupei, aşa cum am trăit-o cu toţii şi transpune cinematografic, la aniversarea a 60 de ani, spiritul şi mesajul fenomenului cultural Phoenix. Muzica trupei Phoenix în perioada comunistă a fost ca o gură de aer, un refugiu în care te puteai adăposti. Pentru toate acestea, pentru iubirea de Phoenix, haideţi în număr mare să ne arătăm preţuire faţă de cei care ne-au bucurat sufletele cu muzica lor. Faptul că Nicu Covaci va fi în sală înseamnă enorm. După eveniment vom putea vorbi cu el, putem să imortalizăm momentul de la Vâlcea printr-o fotografie, putem afla ceea ce nu am ştiut până acum despre Phoenix’, au transmis reprezentanţii teatrului vâlcean.

Evenimentul de la Râmnicu Vâlcea va începe la ora 19:00, biletele putând fi achiziţionate de pe bilete.ro sau de la casieria Teatrului Anton Pann.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare