Vâlcea: Patru operatori de turism, amendaţi cu 2.700 de lei în cadrul unei acţiuni de combatere a evaziunii fiscale

Mai multe societăţi comerciale din staţiunile Băile Govora şi Ocnele Mari au fost sancţionate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi de inspectorii sanitar veterinari, în cadrul unei acţiuni comune pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul turismului, au informat, vineri, reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

Potrivit sursei citate, verificările au fost efectuate joi şi au vizat în special activitatea economică desfăşurată la piscine şi ştranduri, fiind aplicate şi patru amenzi în valoare totală de 2.700 de lei.

‘Obiectivul acţiunii a fost verificarea respectării legalităţii funcţionării piscinelor/ştrandurilor, cât şi legalităţii activităţilor de comerţ prestate în proximitatea acestora, de către operatorii de turism, prestatorii de servicii conexe turismului şi de alimentaţie publică. Verificările au fost efectuate în cooperare cu specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea şi au vizat activitatea a patru societăţi comerciale. Neregulile constatate au privit atât deficienţe legate de fiscalizarea sumelor încasate de către comercianţi, cât şi abateri de la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor’, au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Două dintre amenzi, în valoare totală de 1.200 de lei, au fost aplicate de inspectorii DSVSA Vâlcea, iar celelalte două, în valoare de 1.500 de lei, au fost aplicate de poliţişti, pentru neutilizarea de către agenţii economici în cauză a aparatelor de marcat electronice fiscale, acestora fiindu-le totodată confiscate şi sumele de bani pe care nu le-au înregistrat.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare