vineri, august 19, 2022

Valori de trafic crescute între Constanţa şi Mangalia

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, sâmbătă, valorile de trafic au crescut pe DN 39 Constanţa – Mangalia, astfel că se circulă în coloană între Agigea şi Eforie Nord pe sensul către Vama Veche, iar pe sensul opus între Eforie Sud şi Eforie Nord.

Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto care se deplasează către/dinspre sudul litoralului să ia în calcul următoarea rută alternativă la DN 39 Mangalia – Constanţa: DN 39 Mangalia – DJ 391 Negru Vodă – DN 38 Topraisar – DJ 391 Mereni – DJ 308 Ciocârlia – DJ 381 – Valea Dacilor – Medgidia – Autostrada A2 şi retur.

Pentru reducerea riscului rutier, şoferii sunt sfătuiţi să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă, să respecte limitele legale de viteză, să se asigure şi să semnalizeze din timp la schimbarea benzii, să nu oprească în mod nejustificat pe banda de urgenţă de pe autostradă, să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc şi să acorde prioritate când părăsesc spaţiile de servicii.

Sursa: PRESSONLINE

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Campanii publicitare
    sales banner