VEȘTI BUNE pentru ROMÂNIA / Liberă circulație în Elveția a cetățenilor români – începând cu 1 iunie 2019

Ministerul Afacerilor Externe salută decizia Consiliului Federal de a acorda libera circulație în Elveția a cetățenilor români, începând cu data de 1 iunie 2019, s-a precizat într-un comunicat de presă remis ecopolitic.ro

  • Conform aceliași surse, Executivul de la Berna a aprobat modificarea Ordonanței privind libera circulație a persoanelor, precizând că la data de 31 mai 2019 încetează aplicarea clauzei de salvgardare care limita libera circulație pentru cetățenii români și bulgari.

”Decizia respectă prevederile Acordului privind libera circulație a persoanelor încheiat între Elveția și UE și asigură cetățenilor din România și Bulgaria libertate deplină de circulație în Elveția, în aceleași condiții ca ale cetățenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

MAEAstfel, pentru a putea rămâne în Confederație, cetățenii români vor trebui să găsească un loc de muncă sau să aibă suficiente mijloace de trai dacă sunt inactivi pe piața muncii”, a mai precizat MAE în comunicat.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare