marți, iunie 28, 2022

Vicepremierul chinez a acceptat invitația de a vizita Washingtonul, pentru a pune capăt războiului comercial dintre SUA și China

O delegație oficială chineză la nivel înalt condusă de vicepremierul Liu He va vizita SUA în perioada 30-31 ianuarie a.c. Liu se va întâlni cu reprezentantul pentru comerț (USTR) al SUA, Robert Lighthizer și cu secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin, în speranța înregistrării unui progres spre un acord comercial.

Faptul că această nouă rundă de negocieri are loc înaintea Anului Nou chinezesc, când în China au loc festivități deosebite, sugerează că ambele părți încearcă să folosească momentul actual pentru a marca un progres.

Planificarea a avut în vedere, de asemenea, faptul că părți ale guvernului SUA sunt, în continuare, oprite din funcționare, ca urmare a disputei dintre președintele Trump și democrații din Congres cu privire la finanțarea construcției zidului de-a lungul frontierei cu Mexicul.

  • După ce ambele părți au suspendat negocierile la începutul acestei luni, China a făcut un număr de concesii, inclusiv cu privire la furtul de proprietate intelectuală și a ridicat nivelul limită al controlului de către străini în domeniul serviciilor financiare.
Chinese Vice Premier Liu He
sursa: REUTERS/Jason Lee

Liu, cel mai important consilier pe linie economică al președintelui  Xi Jinping, și-a făcut o apariție surprinzătoare în prima zi a negocierilor de la Beijing. La încheierea discuțiilor, ministrul chinez al comerțului a declarat întrun comunicat oficial că acestea s-au desfășurat „de o manieră amplă, profundă și detaliată”, care „a pus bazele” rezolvării problemelor cronice dintre cele două părți. 

USTR a publicat un comunicat în care precizează că ambele părți au abordat problematica „transferului forțat de tehnologie, protejării drepturilor de proprietate intelectuală, barierelor netarifare, intruziunilor cibernetice și furtului cibernetic de secrete de comerț în scopuri comerciale, cea a serviciilor și agriculturii”.

De asemenea, s-a consemnat promisiunea Chinei de a cumpăra un volum substanțial de bunuri agricole, energie, bunuri industriale și alte bunuri și servicii din SUA. Înainte de încheierea negocierilor, președintele Trump a postat pe Tweeter că „discuțiile cu China decurg foarte bine!”.

  • Această vizită va fi prima a vicepremierului Liu la Washington, după luna mai 2018. Liu a declarat mediei de stat chinezești după vizita anterioară că Beijingul și Washingtonul au ajuns la un consens de „nu se confrunta întrun război comercial”, dar imediat după aceea relațiile bilaterale s-au înăsprit.

SUA au introdus primul set de taxe vamale punitive la produsele chinezești în iulie 2018, ceea ce a declanșat o ripostă imediată din partea Beijingului, declanșând un război comercial care a tulburat piețele globale și a întunecat perspectivele economice.

Efectele economice negative asupra Chinei ale acestui conflict devin tot mai clare, exporturile de bunuri afectate de taxele vamale ale SUA scăzând substanțial în ultimul trimestru al anului 2018.

Și, deși China a reluat achizițiile din SUA ale unor anumite produse agricole precum soia și a redus, temporar, taxele vamale la importul de autoturisme din SUA, aceste concesii pot fi retrase în cazul în care nu se ajunge la un acord.

USA Donald Trump Președintele Trump, la rândul lui, este nerăbdător să încheie un acord cu China cât mai curând, în efortul de a revigora piețele de capital, care au căzut din cauza riscurilor unui război comercial între cele două principale economii ale lumii.

Oricum mai rămân circa șapte săptămâni până la termenul impus de SUA pentru a se ajunge la un acord, după care președintele Trump poate dispune reluarea creșterii taxelor vamale.

sursa: cu sprijinul consilierilor economici din rețeaua externă a MMACA

spot_img
Campanii publicitare
    sales banner