VIDEO Iohannis, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări: România rămâne ”ferm angajată” în Iniţiativă; Proiectele mari de infrastructură – NU pot fi realizate doar prin Fondul de investiţii al Iniţiativei

Președintele Klaus Iohannis a declarat la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, care a avut loc la Sofia, că proiectele mari de infrastructură, precum Via Carpathia şi Rail2Sea, nu pot fi realizate doar prin Fondul de investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, punctând că este nevoie şi de un pachet de finanţare bazat pe contribuţiile naţionale şi europene.

Iohannis a mai afirmat că România rămâne ”ferm angajată” în Iniţiativa celor Trei Mări, prin ”acţiune pragmatică”, unde va susţine soluţii concrete pentru reducerea decalajelor şi consolidarea rezilienţei în regiune.

Imagine: Administrația Prezidențială

În cadrul unei conferinţe de presă comune susţinută, vineri, la Sofia alături de omologul bulgar – Rumen Radev, polon – Andrzej Duda, şi leton – Egils Levits, şeful statului român a amintit de „atenţia specială” pe care ţara noastră o acordă proiectelor Rail-2-Sea şi Via Carpathia, ca „iniţiative concrete, de o importanţă economică majoră şi cu valoare strategică adevărată pentru regiune”.

„Dezvoltarea unui nivel parlamentar şi a unui nivel local şi regional al Iniţiativei, care completează dimensiunea interguvernamentală a acesteia este salutară. Obiectivul final al tuturor acestor eforturi rămâne însă implementarea riguroasă a proiectelor strategice prioritare de interconectare ale Iniţiativei în cele trei domenii de bază – transport, energie şi digital. Am arătat astfel că există un nivel ridicat de aşteptare din partea cetăţenilor noştri căruia activităţile din cadrul iniţiativei trebuie să-i răspundă adecvat în perioada următoare”, a punctat președintele Iohannis.

Totodată, a amintit de inaugurarea în România, la 31 mai, a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, ca o contribuţie a Bucureştiul la realizarea obiectivului-cheie al construirii rezilienţei.

„Pe acest fond, nu este surprinzător interesul crescut pentru activităţile Iniţiativei din partea unui număr din ce în ce mai mare de state aparţinând comunităţii transatlantice, pe care România îl salută şi îl susţine”, a precizat Iohannis.

Imagine: Administrația Prezidențială

„Este evident că realizarea Fondului de investiţii a fost un pas corect şi potrivit. Aşteptăm în continuare ca toată lumea, adică toate statele participante la Iniţiativă, să vină cu o contribuţie pe care ne-o dorim cât se poate de mare, însă trebuie să fim realişti – fondul singur nu va putea să finanţeze marile proiecte de infrastructură de conectare. (…) Cred că trebuie să dăm toată atenţia acestor mari proiecte, fiindcă asta a fost ideea pentru care s-a creat Iniţiativa, de a realiza conexiuni de infrastructură, conexiune energetică şi conexiune digitală pe axa nord – sud”, a spus şeful statului, în conferinţa de presă comună cu omologii din Bulgaria, Polonia şi Letonia, de la finalul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, care a avut loc la Sofia.

Președintele a fost întrebat dacă la reuniune au fost identificate noi surse de finanţare a marilor proiectelor de infrastructură, mai ales a proiectelor Via Carpathia şi Rail2Sea, şi dacă există posibilitatea ca acestea să se finalizeze mai repede sau să fie amânate din cauza pandemiei de COVID-19.

„Există veşti îmbucurătoare, fondul creşte şi există deja investiţi care se realizează, dar pentru aceste proiecte mari de infrastructură este nevoie de o abordare specială şi ne vom ocupa. Pentru asta e nevoie şi de proiectarea propriu-zisă, dar este nevoie, cum este normal pentru astfel de proiecte mari de infrastructură, şi de a găsi un pachet de finanţare, care finanţare se va baza pe contribuţii naţionale, noi credem că foarte importante vor fi contribuţiile europene, dar şi alte contribuţii care vor veni din diferite fonduri. Aceste lucruri vor fi discutate şi concretizate în perioada următoare”, a explicat preşedintele Iohannis.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare