VIDEO/ Omagiu adus de diplomaţii Ambasadei României la Washington victimelor atentatelor de la 11 septembrie

Ambasada României la Washington omagiază astăzi trecerea a 20 de ani de la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.

Într-un mesaj video dedicat comemorării, ambasadorul României, Andrei Muraru, alături de diplomaţi ai ambasadei aduc un omagiu celor căzuţi, dar şi eroilor unuia dintre cele mai tragice momente ale istoriei recente:

„Ne amintim şi onorăm curajul celor care au ajuns primii la locul atentatelor şi sacrificiul suprem al eroilor care s-au pus în pericol pentru a salva vieţi. Ne amintim şi onorăm puterea şi rezistenţa poporului american, în faţa durerii şi pierderii.

A fost mai mult decât un atac împotriva Americii. A fost un atac împotriva lumii libere, împotriva valorilor şi idealurilor pe care le împărtăşim cu toţii: libertate, compasiune, demnitate, umanitate. A fost un atac asupra civilizaţiei.

Promisiunea poporului american de a „nu uita niciodată” este acum o promisiune a tuturor celor care preţuiesc libertatea, democraţia şi drepturile omului.

România rămâne solidară cu Statele Unite şi poporul american în această zi de comemorare. Nu vom uita niciodată”, se arată în mesajul Ambasadei României la Washington.

Reamintim că în atentatele petrecute acum 20 de ani şi-au pierdut viaţa peste 3.000 de oameni, între care şi cinci români: Eugen Gabriel Lazar, Corina Stan, Alexandru Liviu Stan, Joshua Poptean, Ana Fosteris.