Viorica Dăncilă – primită de regele Spaniei

Premierul Viorica Dăncilă se află joi într-o vizită de lucru în Spania, unde va avea o întrevedere cu omologul său spaniol şi va fi primită de regele Spaniei.

Viorica Dăncilă a declarat miercuri că va fi însoţită în Spania de vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, dar şi de miniştrii Afacerilor Externe, Apărării, Mediului de Afaceri şi Fondurilor Europene.

„Cu prilejul acestei vizite, vom discuta aspecte ce ţin de cooperarea în plan european dintre România şi Spania, aprofundarea relaţiilor bilaterale în domeniul economic, al apărării, administraţiei publice, absorbţiei fondurilor europene”, a detaliat premierul.

Un alt subiect de pe agenda discuţiilor se referă la aprofundarea cooperării în plan european, în perspectiva preluării şi exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Întrucât vizia în Spania are loc în aceeaşi zi în care preşedintele Klaus Iohannis a convocat-o pe Viorica Dăncilă la Cotroceni, aceasta va fi reprezentată la discuţiile pe tema bugetului de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare