Vizită importantă la Parlament / Liviu Dragnea s-a întâlnit cu vicepreședintele Comitetului Permanent al Adunării Naționale Populare chineze

Dragnea China

Președintele Camerei Deputaților, domnul Liviu Dragnea, a primit marți, 22 mai, vizita unei delegații parlamentare chineze, conduse de domnul Cao Jianming, vicepreședinte al Comitetului Permanent al Adunării Naționale Populare chineze.

Întrevederea confirmă eforturile bilaterale de întărire a relației româno-chineze pe mai multe dimensiuni, reprezentând un moment de referință pentru cooperarea dintre instituțiile legislative ale celor două țări.

Conform comunicatului de presă, cei doi oficiali au apreciat contribuția diplomației parlamentare la consolidarea dialogului româno-chinez, convenind asupra utilizării instrumentelor instituționale pentru impulsionarea proiectelor de interes comun.

  • În acest context, a fost făcută o trecere în revistă a principalelor programe de acțiuni sectoriale circumscrise cooperării economice, evidențiindu-se interesul ambelor părți pentru concretizarea proiectelor demarate în domeniul energetic, respectiv industrial, cât și valorificarea oportunităților de colaborare în domenii nou identificate în raporturile bilaterale, precum cel al transporturilor, al infrastructurii medicale sau turistice.

China DragneaDe asemenea, președintele Camerei Deputaților a exprimat interesul țării noastre de a avea o contribuție activă la consolidarea relațiilor UE – China, accentuând oportunitățile multiple, ca rezultat al unor evenimente marcante anul acesta, precum Summit-ul UE – China și Summit-ul 16+1 de la Sofia.

În aceeași notă, a fost menționat proiectul Belt and Road Initiative (BRI), cu un potențial uriaș de a aduce beneficii concrete unui mare număr de țări.

China Romania ParlamentDin delegația parlamentară condusă de domnul Cao Jianming, vicepreședinte al Comitetului Permanent al Adunării Naționale Populare chineze, au făcut parte și domnul Wang Xiankui, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură și afaceri rurale, domnul Han Xiaowu, secretar general adjunct al Comitetului Permanent al Adunării Naționale Populare, vicepreședinte al Comisiei de supraveghere și justiție și domnul Guo Qingping, vicepreședinte al Comisiei pentru probleme financiare și economice.