Vrancea:Şapte persoane în arest la domiciliu şi două sub control judiciar în dosarul de contrabandă cu ţigarete şi trafic de migranţi

Tribunalul Vrancea a dispus, vineri, măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru şapte persoane bănuite că făceau parte dintr-un grup infracţional organizat specializat în contrabandă cu ţigări şi trafic de migranţi în Marea Britanie, iar alte două persoane, printre care şi o femeie, au fost puse sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, potrivit sentinţei instanţei de judecată.

Joi, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, împreună cu procurorii DIICOT Vrancea, au desfăşurat 41 de percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni pentru combaterea contrabandei cu ţigarete în judeţele Vrancea, Bacău şi Suceava, în urma cărora 23 de persoane au fost aduse la audieri.

Potrivit Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, din cercetări a rezultat faptul că persoanele bănuite ar fi efectuat transporturi de persoane şi mărfuri cu destinaţia principală Marea Britanie, prilej cu care ar fi transportat şi ţigarete, atât din categoria celor cu timbru, achiziţionate de pe teritoriul României, cât şi ţigarete introduse în mod ilegal în România din Ucraina.

Totodată, o parte dintre membrii grupării ar fi preluat migranţi de pe teritoriul Belgiei sau Franţei şi i-ar fi transportat, în mod fraudulos, în Marea Britanie, în schimbul unor sume de bani.

În urma percheziţiilor au fost indisponibilizate peste 113.000 ţigarete de contrabandă şi au fost ridicate 14 telefoane mobile, 151.510 lei, 4.380 euro, 10.300 lire, 3.650 de coroane daneze, 500 de coroane ceheşti, 40 de lire scoţiene, precum şi mai multe bijuterii.

Cercetările sunt continuate cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă şi evaziune fiscală.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor BCCO Galaţi, Bacău, Suceava şi Cluj-Napoca, SCCO Brăila, al criminaliştilor din cadrul IPJ Vrancea, precum şi al jandarmilor din cadrul IJJ Vrancea şi Suceava şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)

Sursa: PRESSONLINE