Washingtonul aprobă vânzarea de rachete antiaeriene către Finlanda

Guvernul american a anunţat joi că a aprobat vânzarea către Finlanda de rachete antiaeriene portabile Stinger, la o valoare evaluată la 380 de milioane de dolari, într-un moment în care această ţară tradiţional nealiniată se pregăteşte să adere la NATO, informează AFP, scrie Agerpres.

Guvernul finlandez doreşte să achiziţioneze 350 de rachete Stinger, purtate pe umăr, şi echipamentul lor aferent. Această vânzare de material sensibil trebuia mai întâi să fie aprobată de guvernul american, a precizat într-un comunicat agenţia de cooperare a Ministerului american al Apărării.

Dacă ea este confirmată, această vânzare „va îmbunătăţi capacităţile de apărare şi descurajare ale Finlandei”, precizează comunicatul. „Acest armament crucial va întări capacităţile de apărare terestră şi antiaeriană pe flancul de est al Europei şi va susţine priorităţile comandamentului european al armatei americane”, adaugă acesta.

Washingtonul a aprobat deja luni vânzarea a peste 80 de rachete de precizie către Helsinki, la o valoare totală de 323 de milioane de dolari.

În urma invadării Ucrainei de către Rusia, Finlanda şi Suedia au înaintat în luna mai o candidatură comună în vederea aderării la NATO, abandonând decenii de nealiniere militară.

Această aderare, care trebuie acceptată cu unanimitate de voturi de cele 30 de ţări membre ale NATO, a fost ratificată de toţi cu excepţia Turciei şi Ungariei.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare