Peste 11 milioane de conturi au fost eliminate de Platforma video chineză TikTok , dintre care peste 7 milioane au fost eliminate pentru că au fost create de minori sub 13 ani. Regulile platformei, care se conformează legislației stricte din Statele Unite, nu permit copiilor mai mici de 13 ani să folosească aplicația.
Platforma video chineză TikTok a publicat raportul măsurilor de moderare a conținutului pentru primele trei luni ale anului, când a eliminat milioane de conturi și zeci de milioane de postări. TikTok a eliminat în primul trimestru al anului cele peste 11 milioane de conturi care încălcau regulamentului platformei, o cifră care arată, încă o dată, cât de populară a devenit rețeaua video chineză.
Pentru TikTok este important să arate că respectă legislația, mai ales după problemele cu legea avute acum doi ani, în Statele Unite, unde autoritatea în domeniu a amendat-o cu 5,7 milioane de dolari tocmai pentru că nu aplica suficient de bine limitările impuse copiilor sub 13 ani.
În ianuarie, TikTok a lansat o facilitate numită „Family Pairing”, care aduce o serie de funcții de control parental. Printre altele, părinții pot stabili cu cine pot comunica cei mici și cât timp pot petrece în cadrul rețelei.