12 copii austrieci, cel mai mic având 5 ani, au sesizat Curtea Constituţională a acestei ţări pentru a solicita revizuirea unei legi care nu i-ar proteja de „încălzirea globală”

Doisprezece copii minori au sesizat marţi Curtea Constituţională din Austria pentru a solicita revizuirea unei legi care, potrivit acestora, nu îi protejează suficient de consecinţele încălzirii globale, relatează AFP, scrie r3media.ro.

Cel mai mic dintre „petenți” are cinci ani, echivalentul grupei mijlocii de la grădinița din România, în timp ce cel mai „matur” are 16 ani.

„Noi, tinerii, mergem în instanţă pentru că noi, ca şi părinţii noştri, avem dreptul la o lume în care să trăim fericiţi şi în siguranţă”, a declarat Smilla, o tânără de 14 ani, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

În alte ţări precum Germania şi Portugalia, acest tip de acţiuni în justiţie au fost deja înregistrate, iar acum acest lucru se întâmplă și în Austria.

Plângerea este susţinută de Fridays for Future, mişcarea inspirată de suedeza Greta Thunberg, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a grupului.

Legislaţia din 2011 „nu are niciun obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră”, a afirmat Michaela Kroemer, avocată a reclamanţilor.

În 2021, un austriac diagnosticat cu scleroză multiplă a dat în judecată guvernul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că nu a protejat climatul, susţinând că încălzirea globală i-a agravat starea de sănătate. O decizie este încă în aşteptare, potrivit Fridays for Future.

Reamintim că în 2022, peste 1100 de oameni de știință, inclusiv un câștigător al premiului Nobel, au semnat o scrisoare deschisă în care afirmă că NU există nicio urgență climatică.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare