Vor fi acordate tichete sociale pentru sprijin educaţional în valoare de 500 lei/copil, într-o tranșă unică, în următorii patru ani școlari. Banii vor putea fi folosiți pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei. Conform estimărilor, 410.000 copii dezavantajați vor beneficia de acest sprijin în fiecare an școlar.
Ministerul Educației, prin unitățile de învățământ din subordine, va primi și centraliza cererile pentru acordarea acestei măsuri de sprijin educațional, iar lista cu destinatarii finali eligibili va fi stabilită în urma verificărilor realizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne (prin Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și Inspectoratul General pentru Imigrări) precum și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Conform proiectului de act normativ, vor avea dreptul la aceste măsuri de sprijin educațional:
- copiii din învățământul de stat preșcolar, care îndeplinesc condițiile, în luna iulie a fiecărui an, prevăzute de Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare,
- elevii din ciclul primar și gimnazial care fac parte din familii ai căror membri au, în luna iulie din fiecare an, un venit mediu net lunar de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002.