Comisia mobilizează 123 milioane EUR din programul Orizont Europa, noul program de cercetare și inovare al UE, pentru cercetări urgente vizând variante ale noului coronavirus. Această primă finanțare de urgență în cadrul programului Orizont Europa se adaugă la o serie de acțiuni de cercetare și inovare finanțate de UE pentru combaterea noului coronavirus și contribuie la acțiunile generale ale Comisiei vizând prevenirea și atenuarea impactului variantelor noului coronavirus, precum și răspunsul la acestea, în conformitate cu noul plan european de pregătire pentru bioapărare denumit Incubatorul HERA.
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Continuăm să mobilizăm toate mijloacele de care dispunem pentru a combate actuala pandemie și provocările pe care le determină variantele noului coronavirus. Trebuie să ne folosim forța combinată pentru a fi pregătiți pentru viitor, începând de la depistarea timpurie a variantelor, până la organizarea și coordonarea trialurilor clinice vizând noi vaccinuri și tratamente, asigurând, în același timp, colectarea și schimbul corect de date în toate etapele”.
Noi cereri de exprimare a interesului pentru cercetări urgente vizând variantele noului coronavirus
Comisia a lansat noi cereri care completează acțiunile precedente de creare a unor tratamente și vaccinuri prin organizarea și desfășurarea unor trialuri clinice pentru a înregistra progrese în ceea ce privește crearea unor tratamente și vaccinuri promițătoare împotriva SARS-CoV-2/COVID-19. Ele vor sprijini crearea unor cohorte și rețele vaste vizând COVID-19, dincolo de granițele Europei, realizând legături cu inițiativele europene, precum și consolidarea infrastructurilor necesare pentru schimbul de date, expertiză, resurse de cercetare și servicii de specialitate pentru cercetători și organizațiile de cercetare.
Se preconizează că proiectele finanțate:
- vor stabili cohorte noi sau se vor baza pe cele existente de dimensiuni mari, multicentrice și regionale sau multinaționale, inclusiv dincolo de frontierele Europei, care ar trebui să avanseze rapid cunoștințele cu privire la SARS-CoV-2 și la variantele sale emergente.
- vor dezvolta în continuare mijloace terapeutice sau vaccinuri promițătoare împotriva SARS-CoV-2/COVID-19, dezvoltarea preclinică fiind deja finalizată.
- vor sprijini, de asemenea, infrastructurile de cercetare pentru a accelera schimbul de date și vor oferi sprijin și expertiză rapidă în domeniul cercetării pentru a face față variantelor noului coronavirus și pentru a fi pregătiți pentru epidemii viitoare.
Se preconizează o colaborare a consorțiilor de succes cu alte inițiative și proiecte relevante la nivel național, regional și internațional pentru a maximiza sinergiile și complementaritatea și pentru a evita redundanța eforturilor de cercetare.
Aceste cereri în regim de urgență vor aborda amenințările pe termen scurt și mediu și vor asigura în același timp pregătirea pentru viitor. El vor contribui la instituirea Autorității europene pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA), care va permite UE să anticipeze și să abordeze mai bine viitoarele pandemii.
Cererile vor fi deschise pentru trimiterea de documente la 13 aprilie, iar termenul de transmitere a acestora este 6 mai 2021. Noile soluții trebuie să fie disponibile și accesibile financiar tuturor, în conformitate cu principiile Răspunsului mondial la coronavirus.