Biserica Ortodoxă îi pomeneşte la 15 martie pe Sfinţii Mucenici Agapie, Plisie şi Timolau.
Sfinţii mucenici au fost omorâţi în Cezareea Palestinei, la ordinul guvernatorului Urban, în cel de-al doilea an de când împăratul Diocleţian (284-305) a declanşat sângeroasele persecuţii împotriva creştinilor (au fost trei edicte împotriva creştinilor, date în anii 303-304).
Sfântul Agapie era din Gaza, Sfântul Plisie din Egipt şi Sfântul Timolau din Pontul Euxinului.
În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, se obişnuia ca atunci când se organiza o sărbătoare să fie aduşi şi creştini în mijlocul tribunelor pentru a fi ucişi. În Cezareea, în timpul unui astfel de eveniment, au fost ucişi în văzul mulţimii mai mulţi creştini.
La această privelişte sângeroasă asistau şi cei trei tineri, Agapia, Plisie şi Timolau, care în dragostea lor pentru Hristos au alergat în faţa guvernatorului şi cu mare glas au strigat că şi ei sunt creştini.
Au fost întemniţaţi, apoi supuşi la tot felul de chinuri. Au suferit martiriul prin tăierea capului, scrie Agerpres.