Rachete ruse care au lovit luni Ucraina au încălcat spaţiul aerian al Republicii Moldova

Rachete ruse care au lovit luni Ucraina au încălcat spaţiul aerian al Republicii Moldova, au anunţat autorităţile de la Chişinău, transmit AFP şi Reuters.

Potrivit agenţiei de presă britanice, trei rachete de croazieră lansate de Rusia au traversat spaţiul aerian moldovenesc luni dimineaţă.

”Trei rachete lansate de pe nave ruse din Marea Neagră asupra Ucrainei în această dimineaţă au traversat spaţiul aerian al Moldovei. Am dispus ca ambasadorul Rusiei să fie convocat pentru a oferi o explicaţie”, a scris pe Twitter ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu.

Comunicatul Ministerului Apărării din Republica Moldova:

 

În contextul atacurilor aeriene rusești din această dimineață asupra mai multor orașe din Ucraina, Ministerul Apărării informează că luni, 10 octombrie curent, între orele 8:33-9:02, structurile specializate ale instituției de apărare au identificat trei ținte aeriene care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.

Țintele respective au parcurs următoarele direcții:

1. localitățile Ciornaia -Moghilev Podolsk (Ucraina) — Rîbnița — Soroca — Moghilev Podolsk.

2. Ciornaia — Voronovka (Ucraina) — Rîbnița — Rudi (Soroca)

3. Ciornaia (Ucraina) — s. Popencu (Republica Moldova) — Cineșcăuți (Florești) — în direcția Ucrainei

Aceste ținte au fost confirmate, inclusiv de structuri responsabile din Ministerul Apărării Naționale al României și al Ucrainei. Totodată, țintele au fost observate de sistemele de monitorizare ale Întreprinderii de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MOLDATSA”.

Țintele prezentau pericol pentru infrastructura Republicii Moldova și, în special, pentru aeronavele civile care survolează spațiul aerian al țării.

Menționăm că Ministerul Apărării, în colaborare cu structurile responsabile din țară, monitorizează atent situația în regiune, și condamnă ferm atacurile armatei ruse asupra orașelor din Ucraina, soldate cu victime.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare