Sfântul cuvios Daniil Sihastrul este cunoscut și sub numele de „Daniil Schimonahul” sau „Daniil cel Nou”, nume care nu mai fac posibilă confuzia cu prorocul din Vechiul Testament. S-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea orașului Rădăuți.
Sfântul cuvios Daniil Sihastrul, ajunge la Schitul Sfântul Lavrentie, la 6 km de Putna, locul întrării sale în monahism. Din botez s-a numit Dumitru, iar prin călugărie s-a numit David. După ce primește marea schimă, ia numele Daniil.
S-a retras pe o stanca de pe malul pârâului Viteul, unde va daltui un paraclis, la care se mai vede și azi pridvorul, naosul și altarul, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi va sluji drept chilie. Potrivit tradiției, Cuviosul Daniil i-ar fi prezis Sfântului Ștefan cel Mare că va urcă pe tronul de domnie al Moldovei. După spusele cronicarului Ion Neculce, cuviosul Daniil este cel care l-a îndemnat pe Ștefan Vodă să continue lupta împotriva turcilor și tot de la el a venit și îndemnul de a zidi Mănăstirea Putna.
În cuvântul imchinat Sfântului Daniil Sihastrul, IPS Arhiepiscop Pimen a subliniat că în viață creștină avem nevoie de povățuitor și pentru a înțelege ceea ce învățăm.
„Cel mai bun povățuitor este duhovnicul care povățuiește mai ales în scaunul de spovedanie. În viață cunoaștem multe, însă avem și nedumeriri. Trebuie să ne întrebăm dacă ceea ce facem se potrivește cu poruncile lui Dumnezeu.
Fiecare dintre noi avem nevoie de un om în față căruia să ne descărcăm sufletește. Această nevoie sufletească a simțit-o și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, pentru că a fost un om credincios și înțelept. Conducând Moldova, a avut probleme grele de rezolvat.
Sfântul Daniil Sihastrul l-a îndemnat pe Slavitul Ștefan să continue războaiele pentru că prin intermediul acestora se apară țară și credință ortodoxă în față dușmanilor. Acest sihastru a avut înțelepciune cu prisosință și s-a făcut de folos oamenilor de rând și oamenilor mari.
În istoria poporului nostru, conducătorii au simțit nevoia să aibă un povățuitor în persoană unui cleric, a unui bătrân și mai ales a unui călugăr. Ei au căutat sfat la cei care se rugau mai mult, pentru că cel care se roagă are mai multă înțelepciune și dreapta socoteală. Înțelepciunea vine de la Dumnezeu, ea lucrând pe măsură curăției inimii sufletului nostru”.
Nu se cunoaște data trecerii sale la cele veșnice. A fost înmormântat în partea sudică a pronaosului bisericii Mănăstirii Voroneț. Pe piatra de mormânt așezată de Sfântul Voievod Ștefan, stă scris: Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil.
În anul 1547, din porunca mitropolitului Moldovei Grigorie Roșca (+ 1570), ucenic al său, chipul i-a fost zugrăvit, cu aureola de sfânt, deasupra ușii de la intrare, pe latura de miazăzi a bisericii. Pe pergamentul pe care Cuviosul Daniil îl ține în mâna stă scris: „Veniți, fiilor, ascultați-mă pe mine și va voi învața frica Domnului” (Psalmul 33, 11).
Un deget, ferecat în argint și împodobit cu unsprezece mărgăritare și un granat, se păstrează și astăzi la mănăstirea Putna. El poartă inscripția: „Aceste relicve le-am ferecat eu Ghedeon, igumen ot Voroneț, cu toată cheltuiala mea în anul 7257 (1749), în 4 decemvrie”.
Părintele profesor Petru Rezus mărturisește că acest deget, ferecat în argint, arată că sfintele moaște ale lui Daniil Sihastrul au fost, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, expuse în mănăstire. Despre acest deget, care este păstrat la mănăstirea Putna, tradițiile spun că este degetul arătător de la mâna dreapta a Sfântului Daniil, cu care el a arătat voievodului valea Putnei, unde l-a îndemnat să ridice mănăstirea.
Hotărârea sinodală de „canonizare” s-a luat la 20 iulie 1992, randuindu-se că el să fie praznuit în fiecare an, pe 18 decembrie.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat într-o predică ce înseamnă sihastru:
„Cuvântul însuși de sihastru vine de la isihastirion care înseamnă locul unde trăiau cei care voiau să se liniștească. Ce înseamnă această liniște? Înseamnă pacificarea patimilor, a gândurilor, a cuvintelor și a comportamentului prin lucrarea rugăciunii.
Nu este vorba de o liniște într-o comoditate de tip modern. Liniștirea în isihie nu era un fel de meditație de tip asiatic sau modern, ci era o nevoință în rugăciune până la sfințirea profundă a conștientului și a subconștientului, a sufletului și a întregii ființe omenești, sfințirea gândurilor și a simțurilor și sfințirea relației cu Dumnezeu și cu semenii”.
