Sfântul Leon, episcop al Romei, este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 18 februarie.
Acest mare arhiereu şi păstor al Bisericii lui Dumnezeu s-a născut la Roma. În timpul papei Sixt al III-lea, Sfântul Leon a fost hirotonit arhidiacon. Apoi, pentru înţelepciunea şi curăţia sa, după moartea papei Sixt, a fost ales prin voinţa tuturor episcop al Romei.
Ierarh în vremea năvălirilor barbare asupra Romei, papa Leon s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu cu postire şi cu lacrimi, cerând de la El apărare şi chemând în ajutor pe Sfinţii marii Apostoli Petru şi Pavel, apoi el însuşi a ieşit în faţa invadatorilor pentru a apăra cetatea.
Sfântul Leon a fost un mare luptător pentru păstrarea dreptei credinţe. A cerut la Constantinopol convocarea celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic.
Sinodul s-a ţinut în 451 la Calcedon şi a reunit cel mai mare număr de părinţi participanţi (520-630). Hotărârile luate de aceştia urmau să pună capăt tulburărilor generate de ereziile care negau unirea celor două firi, dumnezeiască şi omenească, ale Mântuitorului.
La Sinodul de la Calcedon a fost aprobată formula dogmatică care mărturiseşte pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, arătându-se că Iisus Hristos are o singură Persoană şi două firi. Cele două firi desăvârşite sunt unite în mod tainic în persoana divină unică a Cuvântului lui Dumnezeu, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire.
Sfântul Leon a rămas în istoria Bisericii şi prin numeroasele sale scrieri (cuvântări, epistole, lucrări liturgice).
Privind responsabilitatea arhiereului ca săvârşitor al tainei hirotoniei, se arată că Sfântul Leon, apropiindu-se de sfârşitul său, a voit să fie încredinţat pentru iertarea neputinţelor sale cele omeneşti. A petrecut astfel 40 de zile lângă mormântul Sfântului Apostol Petru în rugăciune şi în post, rugând pe Sfântul Apostol să se roage lui Dumnezeu pentru el şi să-i ierte greşelile lui.
La sfârşitul celor 40 de zile i s-a arătat Sfântul Apostol Petru şi i-a zis: „M-am rugat pentru tine şi iertate îţi sunt păcatele, afară de hirotonii, pentru că de acelea vei fi întrebat, de ai hirotonisit pe cineva bine şi legiuit, sau nu”. (Vieţile Sfinţilor)
După această înştiinţare, Sfântul Leon a îndesit rugăciunile sale, postirile şi milosteniile, strigând în zdrobirea inimii până ce a luat uşurarea cea desăvârşită, scrie Agerpres.
* POMENIREA ANUALĂ A LUI VALERIU GAFENCU ȘI A MARTIRILOR TEMNIȚEI DE LA TÂRGU OCNA
Marți, 18 februarie 2025, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din parohia Poieni va avea loc, cu binecuvântarea arhiereului IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, comemorarea anuală dedicată Mărturisitorului Valeriu Gafencu și tuturor celor care au suferit în temnița de la Târgu Ocna, scrie activenews.ro.
Evenimentul, devenit deja o tradiție, adună în fiecare an preoți, credincioși și istorici care cinstesc memoria celor care, în vremuri de prigoană, și-au păstrat credința și demnitatea, plătind cu suferință și chiar cu viața.
Valeriu Gafencu, fost student la Iași, a fost închis în 1941 din motive politice și a trecut prin mai multe închisori ale dictaturilor României, printre care Aiud, Pitești și Târgu Ocna. Aici, în temnița destinată celor bolnavi, și-a trăit ultimii ani, oferind alinare celorlalți deținuți și mărturisind credința creștină până la moartea sa, pe 18 februarie 1952
A fost numit Sfântul închisorilor de către cel care a devenit ulterior Monahul Nicolae Steinhardt, evreu convertit în temniță la ortodoxie, pentru viața sa de jertfă și rugăciune, fiind considerat un exemplu de sfințenie de către cei care toți cei care i-au fost alături în detenție, unde, între altele, cu prețul vieții sale a salvat viața celui ce avea să devină pastorul Richard Wurmbrand, la rândul său evreu botezat în închisoare la ortodoxie dar trecut ulterior la protestantism.
Evenimentul va începe dimineața cu Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de pomenire a lui Valeriu Gafencu și a tuturor pătimitorilor din temnița de la Târgu Ocna. Vor fi rostite cuvântări despre jertfa acestora, iar participanții vor avea ocazia să își exprime recunoștința față de cei care au rămas statornici în credință în fața suferinței.
Această pomenire nu este doar un act de aducere aminte, ci și o lecție despre curaj, demnitate și credință, valori care continuă să inspire generațiile de astăzi, mai scrie sursa citată.
