Tomac: La următorul Consiliu JAI se va discuta despre Schengen, însă nu şi despre accederea României

Liderul PMP, eurodeputatul Eugen Tomac, a afirmat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Iaşi, că la întrunirea Consiliului JAI din această lună nu este trecut, din păcate, pe agenda de lucru şi subiectul aderării României la spaţiul Schengen, scrie Agerpres.

„Pe 9 martie va avea loc un nou Consiliu JAI (Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne – n.r). Acolo se vor întâlni miniştrii de Interne din Uniunea Europeană. Se va discuta despre Spaţiul Schengen. Însă nu se discută despre accesul nostru în Spaţiul Schengen. Şi este prima şedinţă după cea din 8 decembrie 2022. Majoritatea politicienilor europeni şi români au spus atunci că la următorul JAI vom intra în mod sigur. Iată că următorul JAI are loc peste două zile. Din păcate, subiectul accesul nostru în Spaţiul Schengen lipseşte cu desăvârşire”, a declarat preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP).

Eurodeputatul a arătat, totodată, că se află la Iaşi şi pentru a lansa campania de strângere de semnături pentru petiţia intitulată „România merită în Schengen”.

Conform sursei citate, acest demers vine după ce în luna februarie a deschis la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) o acţiune împotriva Consiliului Uniunii Europene întrucât în şedinţa JAI din 8 decembrie 2022 România nu a fost acceptată în Spaţiul Schengen.

„De aceea acest proces pe care l-am deschis şi această campanie de strângere de semnături are o mare miză”, a completat Tomac.

În opinia sa, această injustiţie făcută românilor trebuie corectată prin acest proces deschis la CJUE pentru a debloca lucrurile la nivelul Consiliului Uniunii Europene.

„Noi am făcut primul pas şi cred cu toată tăria că această acţiune este singura modalitate prin care România, într-un termen rezonabil, va putea să beneficieze de toate drepturile pe care le au toate celelalte state membre care se bucură de libera circulaţie în Uniunea Europeană. Această acţiune are nevoie de sprijinul fiecărui român. Nu e este suficient ca doar eu, în calitate de deputat în Parlamentul European, să reclam acest abuz de drept al Consiliului Uniunii Europene generat de blocajul Austriei. Este nevoie ca Parlamentul European să intervină ca reclamant privilegiat în acest proces deschis la CJUE. Pentru a susţine însă în PE, am nevoie de susţinerea românilor. De aceea lansez această campanie prin care invit cetăţenii români să susţină printr-o semnătură pe care o pot da online pe www.romaniainschengen.ro”, a argumentat liderul PMP.

Eurodeputatul a declarat, totodată, că a fost comis un „abuz de drept” din partea Consiliului Uniunii Europene atunci când a fost respinsă aderarea României la Schengen.

„S-au încălcat mai multe articole din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene şi, evident, din Tratatul Uniunii Europene. În primul rând s-a încălcat tratatul nostru de aderare. În art.4 al.2 din Tratatul de Aderare se spune foarte clar că atunci când România va îndeplini criteriile, va fi invitată în Spaţiul Schengen. De asemenea, Consiliul UE a încălcat art.4 al.3 din Tratatul Uniunii Europene, care evocă principiul cooperării loiale între state. Statele membre au obligaţia să lucreze plecând de la premiza că slujesc interesul UE şi nu blochează funcţionarea UE, aşa cum face Austria în momentul de faţă. De asemenea, s-a încălcat art.13, al 2 din TFUE, în ceea ce priveşte principiul cooperării loiale între instituţii”, a mai menţionat Eugen Tomac.

Miniştrii de Interne din ţările Uniunii Europene se întrunesc joi, 9 martie, la Bruxelles, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), pentru prima dată în acest format în mandatul actualei preşedinţii semestriale a Consiliului UE, asigurat de Suedia şi început la 1 ianuarie.

Pe agenda provizorie a Consiliului JAI din 9-10 martie figurează, la secţiunea activităţilor fără caracter legislativ, ”Situaţia generală a spaţiului Schengen”, nu însă şi aderarea României şi a Bulgariei la Schengen. În cadrul acestei secţiuni va avea loc un schimb de opinii despre funcţionarea spaţiului Schengen şi viitorul politicii în domeniul vizelor. De asemenea, va fi prezentată situaţia actuală referitoare la intrarea în funcţiune a Sistemului de Informaţii Schengen (SIS) consolidat.

Agenda JAI mai poate suferi modificări în urma reuniunii COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană) prevăzute pentru miercuri, 8 martie.

Reuniunea din 9-10 martie este şi prima oficială a Consiliului JAI după cea din decembrie anul trecut, când pe agendă s-a aflat şi aderarea Croaţiei, a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen. Dintre aceste trei ţări, doar prima a primit atunci undă verde, devenind membră a spaţiului european de liberă circulaţie la 1 ianuarie.

În cazul României şi al Bulgariei nu a existat unanimitate, deşi cele două ţări au îndeplinit toate condiţiile tehnice necesare, lucru recunoscut de Comisia Europeană încă din 2011, inclusiv în urma evaluărilor făcute de experţii europeni. Opoziţia a venit din partea Austriei şi a Olandei, aceasta din urmă precizând că Bulgaria nu este deocamdată pregătită pentru a intra în Schengen.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare