Sfinţii Mucenici Hrisant, Daria şi cei împreună cu ei sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 19 martie.
Sfântul Mucenic Hrisant s-a născut în Alexandria, Egipt. Era fiul unui nobil, Polemie, care a plecat la Roma împreună cu familia sa. Rudele Sfântului Mucenic Hrisant deţineau funcţii înalte în Imperiul Roman.
Hrisant a studiat la şcoli din Egipt şi Roma, dar a dorit să cunoască şi Sfânta Scriptura. După ce a citit cu atenţie Sfânta Evanghelie şi cărţile Apostolilor, spunea către sine: „Ţi se cădea ţie, Hrisante, să citeşti scripturile păgânilor, cele pline de întuneric, până ce nu cunoşteai lumina adevărului, pe care aflând-o, ţine-te numai de ea, căci nu este înţelept să te întorci iarăşi din lumină la întuneric”. (Vieţile Sfinţilor)
Luând legătura cu un preot creştin sihastru, pe nume Carpofor, a înţeles de la acesta desăvârşit tainele dumnezeieştii Scripturi şi a primit Sfântul Botez, iar la scurt timp a ajuns să predice Sfânta Evanghelie la Roma.
Despre aceasta auzind rudele sale, i-au spus lui Polemie: „Caută, că asupra ta va fi o pricină şi asupra capului tău va cădea ceea ce îndrăzneşte fiul tău a face; pentru că îndrăzneşte a grăi de rău pe zei şi zice că este un oarecare Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Acest lucru de va ajunge la auzul împăratului, apoi nici tu, nici noi, rudele tale, nu vom fi iertaţi pentru dânsul şi vom pierde mila împărătească. Pentru că cine îndrăzneşte să grăiască asupra zeilor unele hule ca acelea, decât numai cei ce se împotrivesc legilor împărăteşti?”. (Vieţile Sfinţilor)
„Mâniindu-se, Polemie a închis pe Hrisant, fiul său, într-o cămară întunecoasă şi rece şi-l muncea cu foamea, dându-i puţină mâncare seara. Iar fericitul Hrisant socotea închisoarea aceea şi foamea nu ca o pedeapsă, ci ca o deprindere la post, la linişte şi la strâmtorarea vieţii creştineşti şi binevoia să fie în închisoarea aceea strâmtă şi întunecoasă mai mult decât în palatele cele desfătate şi luminoase”. (Vieţile Sfinţilor)
Înştiinţându-se despre aceea, casnicii şi vecinii îl sfătuiau pe tatăl, zicând că dimpotrivă ar trebui să-i fie rânduit să petreacă în veselie şi desfătări, căci cele cu care îl chinuia pe fiul său creştinii le socotesc mai mult spre slavă şi laudă, decât ca pedeapsă
Pentru că nu a fost cu putinţă ca Sfântul Hrisant să fie înduplecat să părăsească credinţa creştină, tatăl său a hotărât să-l căsătorească cu o tânără păgână, în nădejdea că aceasta îl va convinge să redevină păgân.
Tânăra Daria, preoteasă a zeiţei Atena, a devenit însă şi ea creştină, după căsătoria cu Hrisant, hotărând amândoi să nu trăiască la un loc.
Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria au strâns în jurul lor obşti separate de creştini, bărbaţi şi femei care îşi închinau viaţa lui Hristos. Faptul acesta a stârnit mari proteste la Roma, „căci bărbaţii strigau: ‘Am pierdut pe femeile noastre!’; iar tinerii strigau: ‘Am pierdut prin Daria, pe fecioarele cele logodite!’. Asemenea şi femeile ţipau: „Ne-am lipsit de bărbaţii noştri!”. Iar fecioarele strigau: „Ne-am lipsit de logodnicii noştri, prin Hrisant!”. (Vieţile Sfinţilor)
Tinerii Hrisant şi Daria au ajuns în cel din urmă în faţa autorităţilor, în vremea împăratului Numerian (283-284), fiind daţi pe mâna unui aspru persecutor, Claudiu. Văzând răbdarea la chinuri şi auzind răspunsurile date anchetatorilor, Claudiu s-a botezat, împreună cu ostaşii săi, cu soţia şi cei doi fii.
Din ordinul împăratului, Claudiu împreună cu fiii săi şi cu ostaşii au fost ucişi, iar Hrisant şi Daria au fost îngropaţi de vii.
„Deci, astfel fiind duşi Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria, cântând şi rugându-se, s-au pogorât în groapa aceea şi au primit mucenicească moarte şi îngropare, fiind acoperiţi de vii cu pământ şi cu piatră, după porunca tiranului”. (Vieţile Sfinţilor)
În acel loc se făceau multe minuni şi tămăduiri şi mulţime de creştini, bărbaţi, femei şi copii, adunându-se într-o peşteră ce era acolo aproape, cu bucurie prăznuiau ziua mucenicilor şi cu dumnezeieştile Taine se împărtăşeau.
Aflându-se despre aceasta, intrarea peşterii a fost astupată câtă vreme oamenii erau înăuntru.
„Deci s-a făcut aceea degrabă şi s-a săvârşit acolo muceniceşte toată mulţimea adunării creştineşti, între care erau Diodor presbiterul, Marian diaconul şi mulţi clerici. Însă nu este cu putinţă a număra numele credincioşilor care s-au sfârşit acolo, căci erau fără număr, scrie Agerpres.
