2020 a venit cu schimbări ale Codul Rutier / Reguli mai stricte pentru obținerea permisului de conducere

În acest anu, 2020, permisul de conducere se va obține mai greu. Potrivit reglementărilor care vor intra în vigoare, cei care vor să obțină permis de conducere trebuie să aibă cel puțin 10 clase, iar șoferii în vârstă vor fi obligați să facă mai des controale medicale.

Potrivit noilor reglementări, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor realizează, gestionează şi pune la dispoziţia publicului o aplicaţie informatică, în mod gratuit, printr-un serviciu on-line, pe pagina proprie de internet, pentru a se verifica situaţia înmatriculării unui vehicul, precum şi motivul suspendării înmatriculării acestuia.

  • De la 1 iulie 2020, persoanele care vor să aibă carnet de conducere trebuie să aibă absolvite cel puțin 10 clase terminate.

De asemenea, persoanele în vârstă care încă mai doresc să conducă pe drumurile publice vor fi obligați să facă mai des controlul medical.

Noile reglementări prevăd și ca șoferii care sunt prinşi vorbind la telefon în timp ce se află la volan să poată fi sancționați prin suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare