2023 a fost un an ”letal” pentru jurnaliştii din zonele de conflict

Moartea a 65 de jurnalişti, dintre care 38 în zone de conflict, a determinat UNESCO să descrie anul 2023 drept unul „letal” pentru profesioniştii din presă, în pofida scăderii numărului de victime în bilanţul global, comparativ cu anul precedent, când şi-au pierdut viaţa 88 de ziarişti, transmite EFE, relatează Agerpres.

„Această scădere la nivel global ascunde un fenomen foarte alarmant: creşterea pronunţată a numărului de crime în zonele de conflict”, a avertizat, marţi, într-un comunicat de presă, directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay.

Ţările în care s-au înregistrat cele mai multe decese în zonele de conflict şi care coincid şi cu ceea ce indică recentul raport anual al Reporteri fără Frontiere (RSF) au fost Palestina (19), Liban (3) şi Israel (2).

Toate decesele jurnaliştilor din aceste trei teritorii au fost contabilizate de UNESCO după atacul brutal al Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie, şi nu incluse în bilanţul pe tot anul 2023, aşa cum a făcut-o RSF. Din acest motiv, UNESCO a subliniat că ultimul trimestru din 2023 a fost „cel mai letal din 2007” şi până în prezent.

Afganistan, Camerun, Siria şi Ucraina au fost, de asemenea, puncte fierbinţi letale, cu cel puţin două decese în fiecare dintre ele.

O scădere a mortalităţii în rândul jurnaliştilor a avut loc, pe de altă parte, în America Latină şi Caraibe, unde s-au înregistrat 15 crime împotriva lor, faţă de 43 în 2022.

Aceste cifre nu includ decesele jurnaliştilor şi profesioniştilor în comunicare în circumstanţe care nu au legătură cu profesia lor.

Ameninţările, agresiunile fizice, arestările şi confiscarea echipamentelor sunt alte riscuri la care sunt expuşi aceşti profesionişti, potrivit UNESCO.

O situaţie care, potrivit organizaţiei internaţionale, poate genera „zone de tăcere”, adică lipsa accesului la informaţii pentru cetăţeni din punctele în care a avea acces informaţie este crucial.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare