21 Martie – Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 21 martie.

Sfântul Iacob a trăit în vremea împăratului Constantin Copronim (741-775).

S-a făcut monah de foarte tânăr şi a fost hirotonit episcop.

În acea perioadă, Biserica era tulburată de mişcarea iconoclastă, împotriva icoanelor, declanşată de Leon al III-lea Isaurul (714-741), tatăl lui Copronim. Susţinerea de către împărat a acestei erezii a determinat prigonirea acelora care se împotriveau, iconodulii, păstrători ai dreptei credinţe.

Printre aceştia s-a aflat şi Cuviosul Iacob, care a fost silit să se lepede de închinarea la icoane.

„Dar, nesupunându-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii, foame, sete şi alte multe feluri de cumplite munci. Apoi şi-a dat fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, pentru Care, până la moarte, s-a nevoit şi de la Care a luat Împărăţia cerului, în veci bucurându-se”, scrie Agerpres.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare