22 Iulie – Sfânta Mironosiţă şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, cea care a adus vestea Învierii Domnului, exemplu de curaj, credinţă şi devotament

Sfânta Mironosiţă (purtătoare de mir) şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena este sărbătorită de Biserica Ortodoxă în ziua de 22 iulie.

Sfânta Maria, numită şi Magdalena după locul naşterii sale, care se afla în Galileea de Sus şi care se chema Magdala, a fost ucenică a lui Hristos, cea dintâi dintre femeile purtătoare de mir.

Prin voinţa dumnezeiască şi spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită şi supărată de şapte duhuri necurate.

„Auzind ea de Hristos, Mântuitorul lumii, Care umbla în vremea aceea prin cetăţile şi satele Galileii, că tămăduia toate bolile şi neputinţele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înşii, propovăduia Evanghelia împărăţiei cerului şi cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul şi s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiţi. Domnul Cel multmilostiv, care cunoştea pe toate mai înainte de facerea lor, a gonit dintr-însa pe cei şapte diavoli muncitori cumpliţi, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţei adevărului, făcând-o să cunoască pe Mesia Cel aşteptat şi să creadă într-Însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii” (Vieţile Sfinţilor), potrivit Agerpres.

„De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut uceniţă şi următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce şi până la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturiseşte despre aceasta Sfântul Matei Evanghelistul, astfel: Acolo erau şi femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era şi Maria Magdalena” (Vieţile Sfinţilor).

Maria Magdalena a fost prezentă la punerea Domnului în mormânt, alături de Maica Domnului, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Matei: „Şi Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in, şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus. Iar acolo era Maria Magdalena şi cealaltă Marie, şezând în faţa mormântului” (Matei 27- 59, 60, 61).

Când a fost pecetluit mormântul, femeile mironosiţe s-au întors în cetate împreună cu Iosif şi Nicodim, numai Maria Magdalena şi cealaltă Marie, Maica Domnului, au rămas lângă mormânt, şezând în preajmă. Dar, fiindcă atunci era vineri, seara târziu, au plecat şi ele la casa lor.

După odihna sabatului (sâmbăta, ziua de sărbătoare a evreilor, care începe din seara zilei de vineri şi ţine până sâmbătă seara) dintre toate femeile mironosiţe, care s-au întors la mormântul Mântuitorului, unde au primit vestea Învierii Sale, Sfânta Maria Magdalena este singura care a revenit aici de patru ori.

Sfintele Evanghelii relatează cum în zorii acelei zile, a Învierii Domnului, Maria Magdalena a fost încredinţată să nu-L mai caute pe Cel viu între cei morţi: ” (…) De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea” (Luca 24 – 5, 6).

După înălţarea Lui Hristos la ceruri, a ieşit şi Sfânta Maria Magdalena, ca un apostol, la propovăduire şi, străbătând multe ţări, a făcut cunoscută Evanghelia. A ajuns la Roma şi de acolo la Efes, la Sfântul Ioan Evanghelistul.

A trecut la cele veşnice la Efes, fiind îngropată la intrarea peşterii în care au adormit şi cei şapte Sfinţi Tineri, sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă de două ori pe an, pe 22 octombrie şi pe 4 august.

Sfintele sale moaşte au fost strămutate la Constantinopol de împăratul bizantin Leon al VI-lea Filosoful, pentru a fi aşezate în ctitoria sa, Mănăstirea Sfântului Lazăr. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”).

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare