27 SEPTEMBRIE, ZIUA MONDIALĂ A TURISMULUI – Ce mesaj a transmis Ministerul Turismului ?

În întreaga lume, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Turismului, ziua de 27 septembrie a fost declarată Zi Mondială a Turismului în anul 1979 de către Organizaţia Mondială a Turismului.Cu această ocazie Ministerul Turismului a transmis un mesaj pe care-l redăm în continuare:

ministerul turismului”În România, Ziua Turismului este marcată de sprijinul Guvernului României pentru dezvoltarea acestui sector.

Turismul din ţara noastră este o prioritate pentru Executiv, drept dovadă măsurile care au fost luate pentru stimularea industriei în 2018.

Voucherele de vacanţă, în valoare de câte 1450 de lei, de care au beneficiat aproximativ 1,2 milioane de români care şi-au petrecut concediile în ţară, au fost cel mai important sprijin acordat industriei în ultimii ani. Tot pentru dezvoltarea turismului în România, s-a luat decizia reducerii cotei de TVA la 5%, turismul fiind singurul sector care va beneficia de o astfel de facilitate. În acelaşi timp, redevenţele pentru apele geotermale şi minerale din România vor fi zero.

Guvernul României a adoptat şi Ordonanţa privind garantarea pachetelor turistice vândute pe teritoriul ţării noastre. Această decizie este menită să asigure 100% turistul care îşi doreşte o vacanţă fără griji.

România are un potenţial turistic enorm care trebuie valorificat. Pentru acest lucru, până la finalul anului, vom definitiva, alături de experţi ai Băncii Mondiale, Strategia Naţională în Turism, o strategie care ne va asigura dezvoltarea durabilă a acestui sector.”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare