Sfinţii 20.000 de Mucenici din Nicomidia sunt prăznuiţi de Biserică în ziua de 28 decembrie.
Mulţimea aceasta de Sfinţi Mucenici a suferit martiriul în timpul împăratului roman Maximian (286-305), în ziua de Crăciun, în cetatea Nicomidia.
În urma câştigării unei campanii militare, Maximian, care avea reşedinţa în Nicomidia, a dispus să fie aduse jertfe în templele romane, în cinstea zeilor. Au început atunci să fie vânaţi creştinii pentru a fi aduşi în faţa autorităţilor, care îi obligau să se închine zeilor.
Sărbătoarea Naşterii Domnului, când mulţimea credincioşilor era în biserică, a fost găsită de autorităţi ca un bun prilej pentru a-i obliga pe creştini să jertfească zeilor, care fuseseră aduşi anume în faţa uşilor bisericii. Au fost ameninţaţi atunci oamenii în biserică că vor fi arşi de vii dacă nu vor urma ordinului.
A intrat atunci în biserică unul din trimişii împăratului şi, stând în mijloc, a strigat: „O! oameni, Maximian, stăpânul a toată lumea, trimiţându-mă către voi, două lucruri vă pune înainte, ca din două să alegeţi una: sau să ieşiţi şi îndată să jertfiţi zeilor, pentru că şi jertfelnicul este gata înaintea uşilor şi astfel să fiţi vii, sau, neascultând, toţi veţi pieri cumplit că şi focul acum este gata şi lemnele stau împrejur; deci, alegeţi mai degrabă ceea ce voiţi”. (Vieţile Sfinţilor)
Pentru că nu au vrut să dea ascultare celor care în numele împăratului cereau să se închine zeilor, biserica a fost înconjurată de soldaţi şi incendiată.
„Ostaşii, după porunca împăratului, au aprins vreascurile din jurul bisericii, câlţii şi pereţii ei şi, ajungând flacăra cea mare până la vârf şi intrând înăuntru, a mistuit toate degrabă. Iar poporul creştin arzând de viu, cu mare bucurie striga către Dumnezeu, glăsuind cântarea celor trei tineri şi chemând toată făptura lui Dumnezeu spre laudă. Mai înainte de a sfârşi cântarea, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile Domnului şi au făcut jertfă bine-primită Mielului Celui fără de prihană, Cel înjunghiat pentru lume; iar numărul celor arşi a fost cam la douăzeci de mii”. (Vieţile Sfinţilor)
„Astfel, ceata cea minunată a sfinţilor mucenici a trecut de la Biserica ce se luptă, la Biserica ce prăznuieşte, ca să facă praznicul nesfârşitei bucurii. Trecând cinci zile, iar focul încă arzând şi fumul ieşind, nu era niciun fel de miros rău din trupurile cele arse, ci şi fumul era neobişnuit, căci era cu bun miros şi risipea prin văzduh o bună mireasmă, care ieşea de la locul cel ars şi se arăta o rază în chipul aurului, ca şi cum se arăta soarele la răsărit”. (Vieţile Sfinţilor)
Au murit arşi toţi cei care se aflau înăuntru, pe lângă aceştia au fost ucişi şi cei care mărturiseau public, pe străzile oraşului, că sunt creştini. Au pierit în acea cumplită zi douăzeci de mii de oameni, scrie Agerpres.
