Canicula va persista în Bucureşti, în următoarele zile

Canicula va persista în Bucureşti, în următoarele zile, iar valorile maxime de temperatură vor ajunge la 36 de grade, reiese din prognoza publicată, marţi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 iunie, ora 10:00 – 19 iunie, ora 10:00, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza, cu disconfort termic ridicat în orele amiezii când indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 33 – 35 de grade, iar cea minimă de 17 – 20 de grade.

Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre seară, când vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

De asemenea, în perioada 19 iunie, ora 10:00 – 20 iunie, ora 10:00, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat. Temperatura maximă va fi de 35 – 36 de grade, în timp ce minima va oscila între 17 şi 21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

ANM a emis, marţi, noi atenţionări Cod galben şi o alertă Cod portocaliu de caniculă, ce vor cuprinde întreaga ţară în următoarele două zile. Marţi, Capitala se află sub Cod galben de caniculă, iar miercuri sub Cod portocaliu.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare