Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună în 29 iunie. Biserica a hotărât ca aceşti doi mari Apostoli să fie cinstiţi în aceeaşi zi deoarece în aceeaşi zi şi în acelaşi an au pătimit moarte de martiri la Roma. Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului.
Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este precedată de un număr de zile de post, care variază în funcţie de data Sfintelor Paşti. Postul Sfinţilor Apostoli începe întotdeauna în ziua de luni după Duminica Tuturor Sfinţilor, a noua duminică după Paşti.
Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei şi pescar ca toţi cei din familia lui. Primind îndemnul adresat de Hristos de a-L urma, a părăsit meseria pe care o practica şi s-a alăturat Lui Hristos Dumnezeu până la patimile şi Învierea Sa, propovăduind după Cincizecime Evanghelia (Vestea bună).
Numele său era Simon, nume pe care Iisus îl schimbă în Cephas, care în aramaică înseamnă piatră sau rocă, notează Dicţionarul de Teologie Ortodoxa, 1994. Pe această piatră Mântuitorul Hristos va zidi Biserica: „Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).
Primul între apostoli, Petru asistă, împreună cu Iacov şi Ioan, la descoperirea puterii dumnezeieşti a Mântuitorului Hristos pe muntele Tabor, fiind martor la Schimbarea la Faţă a lui Hristos, scrie Agerpres.
Când Iisus îi întreabă pe apostoli cine cred ei că este El, Petru răspunde: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16), atunci l-a fericit Mântuitorul, pentru că: „Nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri” (Matei 16, 17).
În ziua Cincizecimii, Sfântul Apostol Petru vorbeşte plin de Duhul Sfânt mulţimilor adunate la Ierusalim despre împlinirea proorociilor Vechiului Testament în persoana lui Iisus, dovedind că Iisus este Mesia cel aşteptat. Ca rezultat al predicii lui, în acea zi s-au botezat primii trei mii de oameni, întemeindu-se astfel prima comunitate creştină.
Sfântul Apostol Petru a participat, în anul 50, la Sinodul Apostolilor din Ierusalim, unde s-a hotărât ca cerinţele rituale ale religiei mozaice să nu fie obligatorii pentru creştinii proveniţi dintre păgâni. După descoperirea făcută de Dumnezeu de a predica şi păgânilor, a mers în Galatia, Asia Proconsulară, Bitinia şi Roma.
În timpul persecuţiei lui Nero, a fost întemniţat şi condamnat la moarte prin răstignire, fiind apoi îngropat la Roma (anul 67).
Supranumit „Apostolul neamurilor”, cel care a avut cea mai amplă şi fructuoasă misiune evanghelizatoare, Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tars, într-o familie de evrei, părinţii săi fiind cetăţeni romani.
Educat la şcoala fariseilor (grupare politic-religioasă cu o mare autoritate asupra poporului iudeu, care a fost mult criticată de Mântuitorul Hristos pentru falsitate şi ipocrizie), Sfântul Pavel a fost trimis să studieze la Ierusalim, la şcoala rabinului Gamaliel, potrivit Dicţionarului de Teologie Ortodoxă, 1994.
A fost un prigonitor de temut al creştinilor, plin de zel pentru legea mozaică. Dar, în urma unei revelaţii de pe drumul Damascului, când Iisus îi apare într-o lumină orbitoare şi îi spune: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” (Fapte, 9, 4), se converteşte la creştinism. A început misiunea de apostol „mai pe urmă chemat”, după o perioadă de trei ani petrecută în Arabia. Întors la Ierusalim, i-a cunoscut pe doi din ceilalţi apostoli, Petru şi Barnaba.
În cele trei călătorii misionare ale sale, Sfântul Apostol Pavel aduce la credinţă mulţimi de păgâni, întemeind biserici în toate marile oraşe din spaţiul asiatic şi de răsărit al Imperiului Roman.
A fost prins şi întemniţat vreme de doi ani, la Ierusalim, după care, pentru a scăpa de judecata Sinedriului, face apel la Cezar, în calitatea lui de cetăţean roman. Ajuns la Roma, a rămas captiv vreme de doi ani, timp în care şi-a continuat lucrarea de propovăduire a Evangheliei şi de întărire a comunităţii creştine de acolo.
În anul 67, în timpul împăratului Nero (64-67), a suferit moarte martirică în aceeaşi zi în care Sfântul Apostol Petru a fost crucificat.
Deşi ultimul chemat la apostolie, Sfântul Apostol Pavel a contribuit mai mult decât ceilalţi apostoli la răspândirea creştinismului printre păgâni, datorită calităţilor sale personale, a erudiţiei în cunoaşterea Scripturilor, a iscusinţei cu care stăpânea retorica şi, nu în ultimul rând, a dragostei faţă de Hristos.
