3.000 de tone de substanţe toxice periculoase depozitate ilegal într-un oraș din România!

3.000 de tone de substanţe toxice periculoase depozitate ilegal într-un oraș din România!

Concentrația de plumb în sol, de 800 de ori mai mare decât cea admisă!

   În jur de 3000 de tone de substanțe periculoase sub formă de deșeuri sau concentrat de plumb sunt depozitate și manipulate în condiții improprii, fără avizele prevăzute de lege într-o hală de pe platforma vechiului combinat, respectiv incinta de pe strada Carpaţi, din Municipiul Hunedoara într-un cartier locuit.Acestea au fost prelucrate clandestin si au poluat raul Cerna.Conform măsurătorilor efectuate de specialiştii APM Hunedoara pe probe de sol de pe malul râului Cerna, au rezultat valori ale concentrației, cantități de plumb de peste 800 de ori mai mari decât cele admise, ceea ce înseamnă o poluare majoră cu plumb rezultată în urma prelucrării clandestine a deșeurilor aduse ilegal.

Afacere de peste 5 milioane euro!

DEZVALUIRI--Peste-doua-mii-de-tone-de-deseuri-periculoase-cu-plumb-se-vantura-ilegal-pe-sub-nasul-autoritatilor

Conform presei locale din Hunedoara, în decembrie 2013 au ajuns în judeţul Hunedoara în jur de 3.000 de tone de pulberi cu conţinut ridicat de plumb de la Copşa Mică. De atunci deşeurile periculoase au fost mutate de colo-colo prin judeţ, procesate clandestin în lingouri de plumb, ori spălate în apele râului Cerna.Afacerea s-ar ridica la suma de 5 milioane de euro.Până la această dată s-au făcut verificări de către Garda de mediu, APM Hunedoara și s-a confirmat faptul că există depozitul și cantitatea de substanțe toxice, pericolul este foarte mare pentru populația din zonă doar că nimeni nu a făcut nimic.Depozitul există și mai mult decât atât, culmea tupelui, s-au depus documentații privind autorizarea depozitului.

Concentrație de plumb de 800 de ori mai mari decât cele admise

În zona contaminată, plumbul atinge valori de 800 de ori peste limita admisă în sol. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică spun că nu au existat cazuri de intoxicaţie cu plumb, dar monitorizează în continuare toate spitalele din judeţul Hunedoara.

Otrăvirea populației

plumb-1

Încă din 2014, în urma dezvăluirilor făcute de Hunedoara TV și Ziarul Hunedoreanului , care arătau că Cerna este otrăvită cu plumb, intervine Garda de Mediu care aplică câteva amenzi şi încearcă să ascundă gravitatea faptelor notând că pe malul râului se procesau clandestin inofensive zguri metalurgice. Instituţia Prefectului preia coordonarea echipelor care cercetează cazul și declară că „În urma verificărilor efectuate s-au aplicat un număr de 3 sancţiuni contravenţionale”, anunţă Prefectura printr-un comunicat în care se mai spune că a dispus: „Obligarea proprietarului terenului şi pe cel al produsului aflat sub cercetare (deşeului) să interzică accesul în zonele unde este amplasat deşeul, să păzească zona respectivă şi manipularea acestuia să fie făcută doar de către un agent economic autorizat să desfăşoare astfel de operaţiuni”. Ecologizarea terenurilor otrăvite urma să se facă până la sfârşitul lunii septembrie, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până „în zilele noastre”.

 

Așteptăm reacții concrete ale autoritățiilor centrale până când nu este prea târziu și nu apar oameni intoxicați, până la urmă este un atentat la siguranța națională!

Vom reveni!

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare