5 Octombrie – Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu

Sfânta Muceniţă Haritina este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 5 octombrie.

A trăit în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305), persecutor al creştinilor, şi pentru că a rămas orfană de foarte mică a fost crescută de un creştin evlavios pe nume Claudie.

Tânăra Haritina a dorit să ducă o viaţă retrasă de lume în linişte, iar cel care a crescut-o, bucurându-se pentru alegerea fiicei sale adoptive, i-a zidit o casă în care trăia aşa cum şi-a dorit, făcându-se pildă de credinţă şi de viaţă plăcută lui Dumnezeu.

Denunţată autorităţilor că este creştină şi slujeşte lui Hristos, Sfânta Haritina a fost adusă în faţa guvernatorului. A fost supusă la multe chinuri şi aruncată fiind în mare cu o piatră mare legată pe umerii săi, Sfânta Muceniţă Haritina a umblat desculţă pe mare ca şi când ar fi mers pe un drum obişnuit.

„Şi, ducând-o la mare, îi legară o piatră grea de grumaz şi o aruncară în adâncul mării. Făcându-se aceasta, îndată piatra s-a dezlegat şi s-a afundat în mare, iar sfânta, întărindu-se cu puterea Celui Preaînalt, în chip nevăzut, stătea deasupra mării mergând în picioare pe apă, ca şi cum marea ar fi fost un drum de piatră şi ieşind la mal s-a dus înaintea judecătorului şi i-a zis: ‘Uitaţi-vă şi vedeţi puterea Hristosului meu şi credeţi în El’ „. (Vieţile Sfinţilor)

Sfânta Haritina a fost din nou prinsă de chinuitori şi supusă la alte cazne, pentru că torţionarii săi spuneau că este vrăjitoare şi cu ajutorul vrăjilor a ieşit vie din mare.

A murit după o grea suferinţă, iar Claudie a luat cinstitul şi prea chinuitul ei trup, cu plângere şi cu bucurie, şi l-a îngropat.

* Sfântul Cuvios Daniil Pustnicul a trăit la începutul secolului al XVII-lea, alegând să urmeze lui Hristos pe calea monahală în Mănăstirea Cozia, fiind duhovnic al obştii monahale de aici.

Pentru că dorea o viaţă mai îmbunătăţită, a ieşit din mănăstire cu binecuvântarea stareţului şi a trecut peste Olt, oprindu-se sub muntele Cozia.

Cunoscând dinainte locurile acelea şi-a ales unul ca să-şi poată săpa o peşteră. Peştera făcută de Sfântul Cuvios Daniil este bine aşezată, cu vedere spre soarele de amiază, atunci când căldura lui este mai puternică, spre a usca umezeala scoasă de stâncile nisipoase, făcându-i şi o ferestruică pentru o mai grabnică zvântare, îndreptată cu gura către adierea făcută dinspre Olt.

Şi-a rânduit cu mare înţelepciune viaţa pustnicească, ştiind bine de marile ei ispite.

Numai aşa putea să rabde nemăsurata asprime a iernilor, zăduful secetoaselor veri, foametea care umblă necontenit a lovi şi a răni pântecele şi care pe oricine îl fac a se deznădăjdui de viaţa sa. Douăzeci de ani a petrecut acolo în astfel de pătimiri şi grele nevoinţe.

S-a făcut însă iscusit în războiul duhovnicesc şi aprins fiind cu lumina înţelepciunii celei înalte, Dumnezeu l-a pus în sfeşnic, ca şi pe alţii să-i povăţuiască. Pentru aceasta mulţi părinţi veneau la dânsul ca să-l întrebe despre ispitele şi gândurile pe care le întâmpinau şi se foloseau de iscusinţa lui şi de subţirimea vederii sale. Aşa a devenit părinte al sihaştrilor şi al călugărilor.

Alături de el a vieţuit şi ucenicul său, Cuviosul Misail, care îl sprijinea şi îl ajuta, văzându-l mereu luminat şi senin la suflet. Cuviosul Misail a intrat în Mănăstirea Cozia de tânăr, petrecându-şi viaţa în smerenie şi în iubire desăvârşită de aproapele şi de Dumnezeu.

La Cozia, l-a cunoscut pe Sfântul Cuvios Daniil, deci formarea duhovnicească a Cuviosului Misail este legată cu desăvârşire de părintele său duhovnicesc, din această cauză obştea l-a găsit vrednic de hirotonie, pentru împlinirea menirii sale de duhovnic şi povăţuitor.

Cu voia stareţului de la Cozia, dar şi cu acordul povăţuitorului său, a ieşit din mănăstire şi s-a aşezat lângă cuviosul Daniil, într-o peşteră alăturată.

Mai târziu, în aceste locuri, mai jos de peşterile cuvioşilor, a fost zidită o biserică mică de lemn, cu catapeteasmă sculptată împodobită cu icoane, cu hramul Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Egumen a fost pus Cuviosul Misail, iar sihaştrii care pustniceau în acei munţi veneau sâmbăta şi duminica şi participau la Sfânta Liturghie.

Unii dintre aceştia şi-au făcut chilii de lemn în jurul peşterilor celor dintâi pustnici, iar prin zidirea bisericuţei a fost întemeiată „Sihăstria lui Daniil şi Misail”.

În jurul anului 1676, în locul bisericuţei de lemn a fost zidită una mai mare de piatră, iar atunci când s-a început construcţia la temelia altarului au fost puse sfintele moaşte ale celor doi cuvioşi, Daniil şi Misail, lăsând ca adevărate mărturii despre ei inscripţiile „Daniil duhovnicul” şi „Misail nacealnicul”, scrie Agerpres.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare