500 de angajați de la metrou pichetează astăzi sediul Guvernului. Nemulțumirile sunt legate de salarii dar și de lipsa de personal

Sindicaliştii de la metrou au anunțat că vor picheta, joi, sediul Guvernului. Ei acuză că măsurile fiscal-bugetare adoptate de Executiv vor afecta veniturile muncitorilor. Protestul va avea loc începând cu ora 14:30. 

„În esenţă, am vrut să vă comunic de ce am făcut această conferinţă de presă, ceea ce vrem să transmitem şi de ce mâine (joi n.r.) la ora 14:30 vom avea o nouă pichetare în faţa Guvernului României şi vom depune către domnul prim-ministru încă un document în care dovedim de ce trebuie să fie exceptat Metrorex-ul, mai ales că în forma memorandumului aprobat chiar dumnealor recunosc şi Guvernul, şi Ministerul de Finanţe că pierderile la companiile feroviare nu sunt generate de către activitatea curentă, sunt istorice, iar la Metrorex una dintre cauze este faptul că nu s-a plătit compensaţia faţă de categoriile de călători care au dreptul la reduceri, studenţi, elevi, veterani de război şi toate celelalte categorii.

Suma a ajuns undeva la 17 milioane de lei care este echivalent, ascultaţi-mă, cu aproape o factură Alstom de mentenanţă lunară. Revin, niciodată oamenii nu sunt vinovaţi pentru situaţia în care a ajuns Metrorex.

Salariaţii din subterane şi tot metroul îşi fac datoria. Deşi suntem cu aproape 1.000 mai puţin noi muncim mai mult şi din păcate, această Lege 296 vine să spună că trebuie să muncim mai puţin”, a spus Marian Artimon, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, lipsa finanţării este principala cauză care a generat un deficit de personal la Metrorex.

„A apărut această Lege a austerităţii 296, care prin capitolul III, secţiunea a 2-a, prin cinci articole, cam blochează activitatea la Metrorex. Şi, colac peste pupăză, a apărut o Lege a pensiilor care pe cei din grupa de condiţii speciale de muncă îi afectează foarte grav”, a declarat Marian Artimon.

sursa foto: www.METROREX.ro

El a spus că deficitul de finanţare a fost simţit în ultimii 10 ani, iar din ceea ce compania a avut nevoie, s-a dat maximum 75%.

Marian Artimon a declarat că Legea 296 încalcă prevederile din Codul Muncii referitoare la timpul de odihnă, timpul de muncă, drepturi de concedii de odihnă, drepturi de recuperare a timpului lucrat, drepturile la sporuri de condiţii grele. De asemenea, Legea 296 discriminează între cei cu salarii de 8.000 de lei şi mai mari, în sensul că aceştia nu mai primesc bonuri de masă de 600 lei.

Întrebat de jurnalişti despre protestul de joi, Marian Artimon a spus că bugetul companiei a fost aprobat în martie, există un contract colectiv de muncă încheiat în septembrie cu aplicare de la 1 octombrie şi în acest moment nu există un conflict de muncă.

El a mai spus că organizaţia a primit aprobarea ca 500 de persoane să participe la acţiunea de joi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare