Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 6 iulie.
A trăit între secolele IV-V şi s-a retras din tinereţe în pustiul Egiptului. Prin smerenie, rugăciune şi post viaţa lui s-a asemănat cu viaţa îngerilor.
„El a luat atâta dar de la Dumnezeu, pentru smerita lui cugetare, încât a înviat şi morţi, precum este arătat în Pateric, unde se află scris aceasta:
Un om oarecare, mirean, a mers pentru binecuvântare la Părintele Sisoe în muntele lui Antonie, având cu el un copil mic – fiul lui. Deci, s-a întâmplat că, copilul pe cale, s-a îmbolnăvit şi a murit; dar tatăl nu s-a tulburat de aceasta, ci cu credinţă l-a adus pe mort la stareţ. Intrând în chilie la cuviosul, s-a aruncat la picioarele lui, împreună cu fiul cel mort, pe care punându-l cu faţa în jos, stătea ca şi cum ar fi cerut binecuvântare şi rugăciune. Făcând stareţul rugăciune, şi dându-i binecuvântare, a ieşit afară, lăsând copilul zăcând mort la picioarele sfântului. Stareţul n-a ştiut că copilul este mort, ci, socotind că şade pentru rugăciune, i-a zis: ‘Scoală-te, fiule, şi du-te de aici’. Deci, îndată înviind mortul, s-a sculat şi a mers în urma tatălui său. Văzând omul pe fiul său viu, s-a întors cu el la stareţ şi închinându-se i-a dat mulţumire. Cunoscând stareţul învierea mortului ce se făcuse, s-a mâhnit foarte mult; pentru că niciodată nu voia să fie făcător de minuni. Deci a poruncit acelui om, ca să nu spună nimănui, ceea ce făcuse, până la sfârşitul lui”. (Vieţile Sfinţilor)
Cuviosul Sisoe a petrecut în pustie şaizeci de ani, şi, când era să moară, stând lângă dânsul monahii, s-a luminat faţa lui ca lumina şi a grăit către dânşii: „Iată, ava Antonie a venit”. Şi, trecând puţin, iarăşi, a zis: „Iată, ceata Prorocilor a venit”. Şi, iarăşi, s-a luminat, mai mult, şi a zis: „Iată, ceata Apostolilor a venit”.
L-au rugat pe el fraţii, zicând: „Spune-ne, Părinte, cu cine vorbeşti?” Şi le-a zis: „Iată, îngerii au venit ca să mă ia, pe mine, şi mă rog lor, să mă lase pe mine, puţin ca să mă pocăiesc”. Şi i-au zis lui fraţii: „Nu-ţi este ţie de trebuinţă pocăinţa”.
La aceasta Cuviosul Sisoe a răspuns: „Cu adevărat, nu mă ştiu pe mine, să fi atins, măcar începutul pocăinţei”. Atunci toţi au cunoscut că este desăvârşit.
Şi, iarăşi, mai mult, s-a luminat şi se făcuse faţa lui ca soarele şi s-au temut toţi. Şi a grăit către dânşii stareţul: „Iată, vine Domnul, vedeţi toţi, că zice: Aduceţi-Mi vasul cel ales din pustie”. Şi, zicând acestea, Cuviosul, îndată, şi-a dat duhul său. Şi s-au văzut nişte fulgere şi s-a umplut casa aceea de bună mireasmă, scrie Agerpres.
