Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim este sărbătorită de Biserică în ziua de 7 mai.
Semnul minunat al Sfintei Cruci a apărut la Ierusalim într-o perioadă extrem de încordată pentru Biserică şi a făcut ca mulţi oameni să creadă şi să se boteze.
După moartea primului împărat creştin, Constantin I (304-337), a urmat la conducerea Imperiului fiul său, Constantius al II-lea (337-360), care a fost un susţinător al ereziei ariene. În această perioadă în care Biserica era grav tulburată de arianism, pentru întărirea celor dreptcredincioşi, un semn minunat s-a arătat în Sfânta Cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, când se sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh.
„Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit şi s-a întins Crucea cu lungimea sa, ajungând până la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii; şi se potrivea lăţimea Crucii cu lungimea sa. Iar frumuseţea ei era atât de împodobită, încât se asemăna cu faţa curcubeului, atrăgând astfel privirea tuturor către ea. Deci, toţi câţi aveau orice lucruri în mâinile lor şi cei care erau prin case, lăsându-şi toate treburile lor, ieşeau şi priveau cu frică spre acel semn preaminunat”. (Vieţile Sfinţilor)
Despre acest semn minunat, patriarhul Ierusalimului (348-386), Chiril, l-a înştiinţat pe împărat, sfătuindu-l spre dreapta credinţă. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”), scrie Agerpres.
