90 de companii românești participă la una dintre cele mai importante expoziții din industria alimentară – SIAL Paris 2024, fiind cea mai importantă participare romanească la o expoziție internațională.
Evenimentul SIAL Paris 2024 are loc între 19 și 23 octombrie 2024 și reunește profesioniști din întreaga lume, oferind o platformă pentru a explora cele mai noi tendințe și soluții din domeniul alimentar. Tema din acest an, „Own the Change”, îndeamnă participanții să îmbrățișeze schimbările din industrie și să răspundă provocărilor globale.
Dintre firmele românești participante enumerăm: Cris-Tim, Plafar, Napoca Rya Vita Romania, Kosarom, ZIMBRIA, Agricola – Creator de Pofta, Mirdatod Ibăneşti.
Răzvan Pîrcălăbescu, Director de cabinet al Ministrului Economiei, împreună cu presedintele ANSVSA (Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor), Alexandru Bociu, cu președintele Asociatia pentru Promovarea Alimentului Romanesc – APAR, Stefan D. Padure și cu reprezentantul BPCE Paris, Rogojinaru Liviu, prezenți la eveniment, le-au retransmis oamenilor de afaceri care au participat atât cu stand propriu în pavilion național sau ca vizitatori, sprijinul Guvernului României.
Pîrcălăbescu: Acum mai mult ca niciodată este nevoie să creștem exporturile care s-au situat în primele 8 luni la nivelul de 61,13 miliarde € și să transformăm deficitul comercial (20,91 miliarde €) în excedent comercial.
Președintele ANSVSA, alături de directorul general Dr. Cristian Mortasivu și de experți din domeniul sanitar veterinar, a avut ocazia să se întâlnească cu reprezentanții companiilor românești, care au prezentat o diversitate de produse, inclusiv carne și preparate din carne, produse de morărit, panificație, patiserie, lactate, dulciuri, conserve de legume și fructe, produse bio, sucuri naturale și bere.