Agresiunea Rusiei în Ucraina: Eurodeputații laudă solidaritatea excepțională cu refugiații

Cu peste două milioane de refugiați ce au fugit din Ucraina, în principal către Uniunea Europeană, statele membre vor trebui să dea dovadă în continuare de solidaritate, potrivit Parlamentului European.

În cadrul unei dezbateri în plen cu Brigitte Klinkert, ministrul delegat francez pentru incluziune economică, în numele Consiliului, și comisara YIva Johansson, eurodeputații au deplâns situația umanitară dramatică a refugiaților cauzată de atacul Rusiei asupra Ucrainei.

Aceștia au lăudat statele din prima linie pentru angajamentul lor extraordinar până în prezent, dar au avertizat că pe termen lung va fi necesară o solidaritate susținută în întreaga UE. Vorbitorii au condamnat în unanimitate agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Comisara Ylva Johansson a subliniat presiunea extraordinară asupra statelor membre care au frontiere comune cu Ucraina: Polonia, Ungaria, Slovacia și România, precum și Republica Moldova. UE a făcut față provocării atunci când Consiliul a activat în unanimitate mecanismul de protecție temporară, oferind solidaritate în întreaga UE, sprijinind Agenția ONU pentru refugiați și Crucea Roșie care lucrează pe teren și prin activarea a 500 de milioane de euro sub formă de ajutor umanitar.

Eurodeputații au salutat, de asemenea, răspunsul rapid al UE, asigurând protecția celor care fug din Ucraina, și au solicitat un ajutor financiar suficient pentru a menține sprijinul pe termen mediu și lung.

Unii vorbitori au dorit să vadă progrese concrete în ceea ce privește reforma normelor UE în materie de migrație și azil, alții subliniind că toți refugiații, indiferent de etnia lor, au nevoie de aceeași protecție.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare